Sambata, 29 martie 2014, Manastirea, comuna de pe malul Mostistei, judetul Calarasi. Terenul de fotbal a aratat impecabil, cu mult peste una din suprafetele de joc din Liga I, cea din Chiajna, unde isi desfasoara meciurile de pe teren propriu Concordia Chiajna si echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Voluntari. Tribunele stadionului erau populate de cei aproximativ 300 de spectatori, care asteptau cu incredere startul partidei dintre echipa locala si Victoria Chirnogi.

Ora 15:10, in capatul tunelului ce duce catre vestiare isi face aparitia brigada de arbitri formata din Valentin Porumbel, Lucian Andrei și Alin Ursu. „Centralul” cheama cele doua echipe pe culoar si isi incepe discursul: “Buna ziua, domnilor! Urmeaza sa intram pe terenul de joc. Vreau respect reciproc intre dumneavoastra, nu voi tolera intrarile dure, loviturile cu cotul si injuriile. Uitati-va in tribune, oamenii acestia au venit sa vada fotbal, nu circ, nu scandal. Multa bafta!”.

Asadar, toate fiind puse la punct, meciul a inceput. Incursiunea din partea stanga a lui Alin Tene a creat prima ocazie importanta a meciului, dupa ce acesta a centrat în careu, iar atacantul oaspetilor, Tanase, a reluat periculos catre poarta. Gazdele au controlat mijlocul terenului si au reusit sa inscrie in minutul 4. Traiectoria unei mingi centrate din corner a fost prost interpretata de portarul Victoriei, Madalin Mitrea, mingea a cazut in careu, iar Marian Serbu a reluat-o imparabil, sub transversala. 1-0 si spectatorii erau în delir.

Meciul a continuat sa fie atractiv, dominat de echipa gazd`, care a practicat un joc bun si a reusit sa inchida foarte bine extrema stanga a celor din Chirnogi, jucatorul ce a fost in curtea echipei Rapid Bucuresti, Alin Tene. Se puteau auzi de oriunde protestele vehemente ale gazdelor la fiecare fluier al arbitrului si indemnurile fundasului Cotea: “Sariti, ba, pe el, ca asta e din Chirnogi!”. Gesturi lipsite de fair-play care aveau sa influenteze atmosfera din teren. Scorul pauzei a fost 1-0, insa linistea din timpul de odihna s-a dovedit a fi cea dinaintea furtunii.

Oaspetii au iesit motivati de la cabine si isi doreau cu ardoare egalarea. Actiunea din partea dreapta a decarului de la Victoria, Alin Tene, alintat de toata lumea drept Hagi, a fost incheiată cu obtinerea unui penalty, in urma unui fault clar in suprafata de pedeapsa. Gazdele au acuzat insistent decizia centralului, insa ea a ramas neschimbata. Tene a transformat si scorul a devenit 1-1. Golul i-a afectat vizibil pe jucatorii gazdelor, care au devenit nervosi, iar acest lucru s-a concretizat cand capitanul gazdelor, Neacsu Ionuț, poreclit “Oache”, a intrat din spate, violent, asupra lui Gigi Ionita si a vazut cartonașul rosu. Protestele, injuriile si imbrancelile asupra „centralului: nu au schimbat cu nimic decizia. Meciul a continuat in aceeasi maniera, fapt ce a dus la aparitia celui de-al doilea cartonas rosu in tabara gazda. Noul capitan al Unirii, Cristian Buga, i-a pus mana in gat lui Valentin Porumbel dupa ce acesta a acordat o lovitura liberă pentru oaspeti, fapt ce i-a adus al doilea cartonas galben si, implicit, eliminarea.

Forta echipei din Manastirea a scazut considerabil, iar aceasta facea din ce in ce mai greu fata atacurilor venite din partea Victoriei. Golul de 1-2 a venit dupa ce o centrare din partea dreapta a ajuns in careul gazdelor, foarfeca laterala a fost scoasa cu un reflex senzational de catre goal-keeper-ul Cristi Pavil, mingea a ajuns la Tene, care a realizat “dubla” cu un sut simplu, din careu. Tipetele de bucurie ale bancii tehnice a celor din Chirnogi si ale jucătorilor au adus linistea in randul spectatorilor.

Jucătorul gazdelor, Harbuz, a fost si el elminat dupa ce a lovit cu putere o minge dupa fluierul arbitrului, acest lucru aducându-i al doilea “galben”. Centralul l-a scutit de un cartonas rosu pe finalul meciului pe Gabriel Cotea, dupa ce acesta a avut o intrare criminal din spate. De remarcat atitudinea primarului comunei Manastirea, care si-a facut la fiecare incident aparitia pe teren si a incercat sa-si calmeze jucatorii si sa evite conflictele. Asadar, scor final 1-2, victorie chinuită pentru Chirnogi, care cu siguranta nu ar fi castigat daca elevii domnului Stamelatos isi pastrau calmul si continuau sa joace cum au facut-o de la începutul meciului. Se pare ca acestia nu au tinut cont de discursul arbitrului de la inceput si au incercat sa puna presiune pe tanarul arbitru la fiecare decizie. Nici un jucator de remarcat din tabara oaspeților, poate doar la categoria “rebuturi”, pe Tanase, cel care are un fizic de fotbalist, insa ar avea nevoie si de calitati si Paraschiv, jucator crescut la Budesti, care a trecut si pe la Dunarea.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*