Jos pălăria pentru Miluţ!
Selecţionata judeţeană “U16″ este susţinută la Călăraşi de omul de afaceri Marian Petre Miluţ.
Un om de afaceri care hrăneşte câteva sute de călărăşeni nu reuseşte să cucerească ierarhiile politice. Nu-i nimic! Marian Petre Milut, preşedintele SC Prefab SA Călăraşi, îşi demonstrează omenia prin susţinerea selecţionatei U16. A luat Modelu din campionatul judeţean şi l-a mutat în Liga a II-a.
O comună cu 4.000 de locuitori ajunsese să se lupte cu Braşov, Botoşani sau Ploieşti. A dat totul pentru echipă, dar a fost păcalit. Jucătorii l-au trădat! La Călăraşi a fost privit ca un adversar de clica de birjari care fac politichie.
Nervos, a tras obloanele şi a spus “pas”. Acum a luat-o de la capăt. Se implică în susţinerea selecţionatei U16 Călăraşi. Face asta din convingere. Ştie că un copil de 16 ani n-o să-l înşele niciodată. În cel mai rău caz, o să-i spună “mulţumesc”!