Liga a IV-a / Bratu Caţaros: “Se mai joacă încă trei etape din retur anul acesta în Seriile A şi C”
Asociaţia Judeţeană de Fotbal(AJF) Călăraşi va prelungi anul acesta competiţia la Seriile A şi C din Liga a IV-a.
Sâmbătă, 20 noiembrie a.c., se vor disputa ultimele etape la Seriile A şi C în cadrul Ligii a IV-a. Pentru a încheia la termen competiţia judeţeană anul viitor, AJF-ul a decis să mai prelungească Liga a IV-a şi la Seriile A şi C şi să se mai joace cel puţin trei etape din retur. Şeful forului fotbalistic judeţean, Bratu Caţaros, a luat deja o decizie în acest sens şi va anunţa formaţiile competitoare cu privire la această măsură.
“După ultima etapă din tur, care se va ţine sâmbătă, vom anunţa echipele că mai jucăm încă trei etape din retur anul acesta. Trebuie să terminăm campionatul la termen, vara viitoare să avem timp şi pentru meciurile din play-off. Este posibil să se joace şi miercurea, dacă echipele nu vor să mai joace anul acesta câteva etape din retur. La Seria B nu se mai joacă nicio etapă”, a afirmat Bratu Caţaros. În cadrul Seriei B, echipele participante au cerut să nu se mai joace nicio etapă din retur anul acesta. În cadrul acestui eşalon s-a mai jucat o singură etapă din retur, săptămâna trecută, sâmbătă 13 noiembrie.
Bidirean, bătut la Mitreni
Scandalurile au reapărut în Liga Tractoriştilor. La meciul disputat sâmbătă, 13 noiembrie, între Viitorul Mitreni şi Podul Pitarului, în cadrul Seriei A, arbitrul de centru, Dragoş Bidirean, şi-a înghiţit fluierul. De cariera sa ca şi arbitru nu prea a auzit nimeni, însă despre Bidirean vă putem spune că activează ca fotbalist în cadrul echipei Viitorul Chirnogi, asta după ce a dat cu piciorul în minge şi pe la Dunărea Călăraşi. Un jucător recalcitrant de altfel, Bidirean şi-a greşit cariera şi încearcă să facă legea pe la meciurile din Liga a IV-a cu fluierul în mână. Şi-a luat “botezul” la meciul dintre Mitreni şi Podul Pitarului, partidă încheiată cu victoria oaspeţilor, 3 - 2. Mai mulţi jucători de la echipa gazdă l-au luat la şuturi pe centralul Bidirean reproşându-i acestuia că a favorizat echipa adversă.
FP Gălbinaşi intră în campionat fără puncte
Situaţia echipei din Gălbinaşi este dezastruoasă. Formaţia va pierde toate meciurile la masa verde până când nu va da un semn de viaţă. Dacă nu-şi achită o parte din datoria de 90 de milioane de lei vechi către AJF Călăraşi, FP Gălbinaşi nu va mai avea dreptul să mai joace în Liga a IV-a. AJF-ul a tras deja pe line moartă echipa din Gălbinaşi care nu a mai fost programată la meciurile din campionat. “Cei de la Gălbinaşi nu au mai dat niciun semn de viaţă. Nu ştiu ce-i cu ei. Au spus că plătesc, iar apoi s-au făcut nevăzuţi. Vor pierde toate meciurile la masa verde şi când vor să intre în competiţie vor vedea că au un handicap de puncte. Până când nu vor achita o parte din datorii echipa lor nu intră în competiţie”, a afirmat Bratu Caţaros.
Scuze prietene, dar divizia noastra se cheama “Liga Padurarilor” si nu “Liga Tractoristilor” . Probabil tractorist esti tu, de scrii asemenea articole…
Raspuns>
Daca eram tractoris traiam mai bine acum.
PS: daca nu stiai, eu sunt padurarul din Podul Pitarului, si toti aici ne ocupam cu asa ceva, nu stam pe tractor, ca asa-zisii vostri redactori !
logica domnului presedinte Cataros in ceea ce priveste FP Galbinasi nu este corecta. nu au fost programati 3 etape , in care adversarii au luat cate 3 puncte. pe majoritatea echipelor cu care au jucat le-au batut.si atunci clasamentul este unul mincinos , nemaitinand cont de factorul sportiv. de aceea, corect ar fi , conform legilor AJF, ca echipa sa fie exclusa , rezultatele sa fie anulate si toate echipele sa castige cu 3-0. aceasta mai ales ca sambata se joaca ultima etapa si odata incheiat turul rezultatele raman cele inscrise in raportul de joc. si atunci , revin: unii au luat 3 puncte stand acasa iar altii au plecat cu picioarele la subtioara dupa meciurile cu Galbinasi….
Pentru brasil:
Logica cu care ai compus comentariul este nu numai corecta, dar si regulamentara. FP Galbinasi trebuia exclusa automat dupa a doua neprogramare (in ROAF neprogramarea este echivalenta cu neprezentarea).
Pe de alta parte, trebuie inteles si AJF - excluderea nu ar mai permite recupararea datoriilor, AJF *ca si echipele cu care a jucat FP) a facut cheltuieli din banii echipelor corecte. De altfel, excluferea din campionat este o discutie foarte controversata la nivel FRF pentru ca echipele care au jucat cu FP, de exemplu, au facut cheltuieli etc.
Problema ALF/ului este pur organizatorica - s/a intins mult mai mult decit plapuma si acum da din colt in colt, chiar pe linga regulamente!