Bombardierul din Bazar, N’Doye de la Spicul Valcelele
- By Sorin Anghel
- Updated: martie 3, 2016
Cine este omul care il face mare pe antrenorul Marius Paun.
Surpriza de proportii in fotbalul calarasean. O echipa din Categoria Onoare a ajuns pana in semifinalele Cupei Romaniei - Memorialul Tache Ionescu. Formatia antrenata de catre Marius Paun este pe primul loc in Seria B, cu sanse mari de promovare pe prima scena a fotbalului romanesc, dar face senzatie si in competitia KO.
In toamna anului trecut, Spicul Valcelele dadea prima lovitura atunci cand reusea sa invinga cu un neverosimil 3-0 pe Victoria Dragos Voda in optimile de finala ale Cupei Romaniei - Memorialul Tache Ionescu. Doua dintre golurile gazdelor au fost reusite de catre Eugen Petre. Multi au spus atunci ca este doar o intamplare, punand rezultatul doar pe seama faptului ca Silviu Moldoveanu, antrenorul oaspetilor, nu a fost interesat sa castige acea partida.
S-a dovedit insa ca nu a fost deloc asa tocmai sambata. Pe final de iarna calendaristica, Spicul Valcelele a dat din nou de pamant cu o echipa de Liga a 4-a. De data aceasta, victima s-a numit Agricola Borcea, formatie ce a transferat jucatori cu pretentii, a fost in cantonament la Comarnic, dar care a pierdut cu 2-1 in fata liderului din Seria B a Categoriei Onoare. Si de data aceasta, Eugen Petre e reusit sa inscrie de doua ori. Ar fi putut realiza chiar un hattrick daca nu irosea o lovitura de pedeapsa acordata de catre arbitrul Virgil Valeanu.
Eugen Petre nu este un necunoscut in fotbalul calarasean. Este fratele mai mare al lui Victor Petre, de la Dunarea Calarasi, si fiul lui Costica Petre, fotbalist important din istoria clubului de pe Borcea. Are 29 de ani, dar n-a reusit niciodata sa joace mai sus de Liga a 4-a.
Randament a dat numai atunci cand a evoluat sub comanda lui Marius Paun. A facut-o mai intai la Inainte Modelu. A urmat apoi o perioada de ratacire la Unirea Manastirea, acolo unde nu a stralucit. „Acolo am jucat varf, iar cu Paun joc mijlocas central, ce stiu eu mai bine”, spune mijlocasul care din vara joaca la Valcelele.
Ca sa stai de vorba cu el este aproape imposibil. Tot timpul are cate ceva de facut, mereu are o problema. Lucreaza in bazarul din Calarasi, loc in care nu are niciodata liniste. Probabil ca si noaptea, in somn, viseaza clienti carora incearca sa le vanda drujbe sau biciclete.
„Idolul meu este N’Doye. Este negru, ca mine. Imi place foarte mult de el. Mie imi plac fotbalistii cu personalitate nu doar pe teren, ci si in afara lui”, spune Bombardierul din Bazar, dupa care se scuza: „Stai ca am un client, vorbim mai tarziu”.
Acum, daca Eugen Petre este N’Doye de la Floroaica, trebuie sa aflam cine este Andra. Cine canta pentru „Bombardierul din Bazar” melodia „Avioane de Hartie”? Imposibil de obtinut un asemenea raspuns. Eugen Petre este si in viata de zi cu zi la fel de imprevizibil ca pe terenul de joc. E mereu pe fuga. Mananca pe fuga, ca sa ajunga la timp sa se antreneze. Fuge de la teren ca sa ajunga la un botez. Si tot asa. Are timp doar pentru clientii din bazar si pentru dat goluri in contul Spicului Valcelele. Umple visteria patronului pentru care lucreaza si il face mare pe Marius Paun. Nu face un titlu de glorie din reusitele sale, ci doar demonstreaza ca isi merita banii.
Evident, au existat si episoade in care in fotbalul calarasean Eugen Petre a fost confundat cu Victor Petre, fratele sau mult mai celebru de la Dunarea Calarasi. In sezonul trecut, oficialii Avantului Pietroiu, la meciul de pe teren propriu cu Unirea Manastirea, au vrut sa-l conteste pe Bombardierul din Bazar pe motiv ca ar fi jucatorul clubului condus de catre Costica Stefan.
Related Posts
About Sorin Anghel

Cautare…
Contact
Articole recente
- „Ii voi cere lui Ion Dumitru sa-l puna manager sportiv”. Stanga, te bagi? iunie 30, 2016
- Cati bani vrea Dunarea in schimbul lui Vali Alexandru iunie 29, 2016
- Romania a castigat grupa de la „mondialul” universitar de handbal masculin iunie 29, 2016
- Cati bani primeste castigatorul din 2016 al Turului Frantei iunie 29, 2016
- Fratii Moldoveanu, napaditi de gandul retragerii din fotbal iunie 29, 2016
Comentarii recente