Singurul site dedicat exclusiv sportului local.
Citeste si

Schimbarile lui Mihalcea au fost falimentare

portrait-317041_1280
Transmite mai departe:

„Autocarul” pregatit de Mihalcea pentru meciul din Giulesti a facut pana si n-a mai reusit sa intre in poarta pentru a salva echipa de la infrangere.

Dunarea Calarasi a pierdut cu 1-0 meciul de vineri seara, cu Rapid Bucuresti. Exceptandu-l pe portarul Cezar Lungu, se poate spune ca prestatia elevilor lui Adrian Mihalcea a fost una jalnica, insa nici tehnicianul calarasean n-a fost mai departe de cei care au imbracat tricourile „galben-albastre”.

Cand era antrenor la Unirea Slobozia, Mihalcea obisnuia sa castige multe meciuri cu 1-0. Avea insa mari probleme cand echipa sa primea gol prima si ii era aproape imposibil sa mai revina si sa castige. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Dunarea in fata Rapidului. Impresia este ca antrenorul nu si-a pregatit elevii pentru situatia in care primeste gol si trebuie sa revina in joc.

Mai mult decat atat, schimbarile Taranului au fost falimentare. Prima greseala a comis-o in prima repriza, atunci cand l-a scos din teren pe Madalin Muresan si l-a retras ca fundas stanga pe Marian Chitu. Acesta din urma a fost facut harcea-parcea de giulesteni pana la finalul meciului, iar in minutul 66 si-a scapat adversarul direct din marcaj, iar George Tudoran a inscris din interiorul careului.

Antrenorul Adrian Mihalcea nu trebuia sa renunte la Muresan pentru ca, in primul rand, este mult mai bine pregatit fizic decat Chitu. Fundasul stanga a facut pregatirea de vara cu echipa, in vreme ce fostul jucator al celor de la Academica Clinceni a venit la Calarasi cu putin timp inainte de inceperea campionatului. Ca urmare, si in ceea ce priveste omogenitatea, balanta inclina tot in favoarea lui Muresan.

Tehnicianul calarasean si-a continuat „recitalul” atunci cand l-a scos pe Sergiu Popescu si l-a trimis in lupta pe Bodo Kanda, care la meciul cu Ceahlaul nu a fost nici macar rezerva. Era 0-0 si s-a gandit ca poate da lovitura pe contraatac, din moment ce a introdus in teren un jucator cu viteza buna. Numai ca Dunarea avea nevoie si de posesie, chiar daca era in inferioritate numerica, nu doar de viteza, motiv pentru care era mai indicata folosirea lui Vadrariu sau Andrei. Cei doi au si experienta, dar sunt si jucatori care au executii bune, sunt mult mai capabili sa dea lovitura decisiva unui adversar versat asa cum este Rapid Bucuresti.

In minutul 89, la scorul de 1-0 pentru giulesteni, Adrian Mihalcea a facut o schimbare prin care a tinut de rezultat. Incredibil, dar chiar asa s-a intamplat. L-a scos pe mijlocasul Alexandru Stoica, fara ca acesta sa fie accidentat, si l-a introdus in teren pe Saftescu, care e fundas central. Daca la schimbarea lui Sergiu Popescu cu Bodo Kanda se mai poate discuta si in favoarea antrenorului - insa fara prea multe argumente din moment ce jucatorul introdus nu e genul cu care sa bati Rapidul, ci doar sa te iei la tranta cu Pojorata - la ultima inlocuire nu poti sa te gandesti decat la faptul ca Mihalcea l-a trimis in teren pe Saftescu doar ca sa-l vada parintii la televizor.

Poate ca baiatul e bun, altfel nu ajungea la Dunarea, dar nu era nevoie de el intr-un moment in care echipa avea nevoie de forte proaspete in atac, nu in aparare. Practic, Mihalcea l-a felicitat pe Alexa pentru victorie inainte sa se termine meciul. Mai lipsea sa-l pupe chiar atunci.
Se tot cauta o concluzie dupa jocul din Giulesti. Nu e cazul sa facem o tragedie, dar e bine sa stie lumea ca Ion Moldovan, director tehnic, si Adrian Mihalcea, antrenor principal, nu fac impreuna nici macar cat un sfert din Ionel Ganea.
Transferurile din aceasta iarna nu au intarit echipa, motiv pentru care promovarea este un obiectiv doar la nivel declarativ. Nici o problema! Dar e bine ca lumea sa inteleaga ca Vana, Saftescu, Balint si Chitu au fost adusi la Calarasi doar ca sa apara in fotografia de grup de la inceputul sezonului de primavara. Asta se intelege din ceea ce a facut antrenorul in primele doua jocuri din 2016.

Mihalcea lasa impresia ca inca nu isi cunoaste jucatorii. Pur si simplu si-a batut joc de Chitu, pe care l-a tinut pe teren timp de 90 de minute in ciuda faptului ca a fost facut harcea-parcea de adversari, fara sa-l foloseasca nici macar un minut pe Vadrariu, care poate juca pe orice post din banda stanga. La fel de inexplicabila este si neutilizarea de pana acum a lui Valentin Andrei, care s-a miscat excelent in perioada de pregatire, sau a lui Victor Petre. Astia doi macar sunt „bastinasi”, stim de unde sa-i luam cand vrem sa-i injuram, sunt valorosi, au si ruperi de ritm in timpul jocului, numai ca nu le pot arata nimanui daca sunt tinuti pe margine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *