“Lippi” de Ulmu
Cu tricou negru şi pantaloni scurţi, Adrian Cristea arăta ca Mihai Stoichiţă în primul său mandat la Steaua. E cald şi se simte dogoarea venită din betoanele Berceniului. Cel mai agitat cartier al Bucureştiului, locul unde olteniţenii intră cu teamă de ani de zile şi pe care îl părăsesc bucuroşi, îndreptându-se spre bulevardele din Centru. Cristea stă sprijinit pe bancă şi priveşte îngrijorat cum ai lui transpira în faţa anonimilor în alb. Ulmu se mişcă lent, de parcă ar avea tot timpul din lume. Plimbă mingea pe tot arcul de cerc al apărării. E un ritual întreg până ajunge balonul la vârfuri. Dacă nu ar fi 40°C, poate că dansul acesta ar părea în regulă. Dar, ca şi antrenorul lor, fanii din tribune nu simt altceva decât o inimă ce s-a mutat din piept în gât.
Dintr-o dată,mingea ajunge pe stânga la Valentin Andrei. E liber, urcă întruna. Înşiraţi pe aţa naivităţii, giurgiuvenii se uită la centrare, cu portar cu tot, şi Cotea trage sec, pe colţul scurt, un colţ părăsit în corpore. Mingea intră în plasă. Cristea strânge pumnii şi se întoarce scurt, spre bancă, schiţând un singur gest, frugal şi apăsat, de bucurie. Abia golul lui Radu l-a relaxat. Poate începe sărbătoarea.
Ce mandra ma simt…:)
Felicitari!!!!