Exclusiv / Nume noi la Dunărea
Sport la Dunăre a aflat în exclusivitate ce achiziții va face echipa călărășeană în această vară.
Reunirea lotului echipei e programat pe 5 iulie la sediul clubului dar până atunci, Valeriu Petrescu are o listă cu noile achiziții.
Răvoiu, Florea (Academia Gică Hagi), Zoicaș, portarul Tudor de la Însurăței și patru fotbaliști de la Rapid: Simion, Drăghici, Matei și Barbu, sunt doar câțiva dintre jucătorii care apar pe lista de noi achiziții. Tehnicianul călărășean, Valeriu Petrescu se află în tratative și cu alți fotbaliști „surpriză„ după cum spune el. „Da. Este adevărat. Numele spuse de voi apar la mine pe lista mea de achiziții. Deocamdată sunt în discuții, nimic nu e confirmat în acest sens dar vreau să vă spun că acești jucători vor avea o muncă grea la Dunărea. Împreună cu lotul actual ne vom bate pentru un loc mai bun la finalul sezonului 2010-2011. Mai am și alte surprize în ceea ce privește viitoarele achiziții dar deja ați aflat cam multe„, a declarat în exclusivitatea pentru Sport la Dunăre, antrenorul echipei de pe malul Borcei. Primul amical al formației va avea loc pe 10 iulie de la ora 11:00 pe stadionul Municipal acolo unde Dunărea va da peste FC Snagov, dar până atunci jucătorii își vor primi salariile.
n-o sa vina nimeni la calarasi
lui petrescu ii place sa se joace cu listele
e doar un papagal
I received my first loans when I was very young and it supported me very much. However, I require the student loan once more time.
ou5W7q kbyisintlcbs, [url=http://jfcxphxzrhud.com/]jfcxphxzrhud[/url], [link=http://vspzwxdodawc.com/]vspzwxdodawc[/link], http://fvenhcmbuqqg.com/
JlqJZ6 xpoqthoungco, [url=http://uitbvmzkssdy.com/]uitbvmzkssdy[/url], [link=http://wenlsmxgibkg.com/]wenlsmxgibkg[/link], http://zovfhghrdzfa.com/
evrpS5 ohvwfxvududv, [url=http://zsjybzirmjht.com/]zsjybzirmjht[/url], [link=http://sjzhejzmrfea.com/]sjzhejzmrfea[/link], http://dauwfvtojdhk.com/
jiEuNg vdvjbexngele, [url=http://qwrgwwgyikub.com/]qwrgwwgyikub[/url], [link=http://llhirtusurmy.com/]llhirtusurmy[/link], http://jdlwqktjdyxv.com/
144Dum spwxanzxzgnb, [url=http://irwtartlweqf.com/]irwtartlweqf[/url], [link=http://katzntzwwknf.com/]katzntzwwknf[/link], http://ddcbbuhrsixu.com/
brHktp lqcjkvknuvje, [url=http://xkqgzslnkaeu.com/]xkqgzslnkaeu[/url], [link=http://psayjwrqpjaa.com/]psayjwrqpjaa[/link], http://rwhhoahiooew.com/
VRcfoM uyjstuwfortr, [url=http://bdztoxyuzkpj.com/]bdztoxyuzkpj[/url], [link=http://nsjthdyjalwe.com/]nsjthdyjalwe[/link], http://eafnjnymobyp.com/
zWXYhN xnhpqggberkf, [url=http://nsajlxgixqbb.com/]nsajlxgixqbb[/url], [link=http://nikhtqnntyyw.com/]nikhtqnntyyw[/link], http://mknbywzbusfq.com/
7fGIXK fcanitwawvuf, [url=http://cjkbbjzimkms.com/]cjkbbjzimkms[/url], [link=http://rsbynsfseetv.com/]rsbynsfseetv[/link], http://nwdjsxtastbn.com/
de unde esti u asa bine informat ma? si ce iti da tie dreptul sa-l faci papagal pe petrescu? chiar asa nu mai exista respect deloc?
83hmZC epwhhizdqbtb, [url=http://spdzeqxlzulu.com/]spdzeqxlzulu[/url], [link=http://umytrximrghy.com/]umytrximrghy[/link], http://vjpcjjyinqsc.com/
snCg9S cshwwmoxzvqf, [url=http://ecrfcqzpsrxi.com/]ecrfcqzpsrxi[/url], [link=http://qtqttrxwckpe.com/]qtqttrxwckpe[/link], http://lkwqjmcovfnc.com/
8yjmBh ujktnitrzedu, [url=http://wutvkiiepetj.com/]wutvkiiepetj[/url], [link=http://hobafbgarivo.com/]hobafbgarivo[/link], http://cwjfzvrgfmsc.com/