Dunărea Călărași - imaginea unui oraș și a unui județ

de Laurean Moțățăianu

Am trăit, de-a lungul anilor, momente memorabile alături e echipa noastră de suflet, DUNĂREA, fie la meciurile de acasă, dar mai ales în deplasări.

Pentru că DUNĂREA era o ECHIPĂ care impunea respect prin jocul din teren, prin rezultate, inclusiv prin modul în care ştia să-şi prezinte imaginea în faţa celor care o priveau şi, împlicit, o apreciau.Efectiv îţi era drag să însoţeşti echipa în delasări şi să asculţi părerile oamenilor privind modul în care se prezenta. Iar cei care, odată, însoţeam echipa şi care se regăsesc în paginile cărţii “Nouă decenii de fotbal pe malul Borcei” sunt martorii fideli că ceea ce am prezentat mai sus nu sunt simple fabulaţii.

Mi-a crăpat obrazul de ruşine la Axintele (Ialomiţa), în Cupa României, când din autocar a coborât nu o “echipă de fotbal” ci o adunătură culeasă de pe marginea drumurilor. Nu este de vină antrenorul, nu este de vină niciun jucător, ci vinovaţi sunt cei care conduc acum acest club şi care refuză cu stoicism să priceapă că DUNĂREA nu reprezintă imaginea lui Petrescu, Condei, Onofrei …, ci imaginea unui municipiu şi a unui judeţ numit CĂLĂRAŞI. Şi este cu atât mai inexplicabil cu cât, Consiliul Local şi Primăria, au alocat bani pentru “buna fincţionare a S.C.A.F.C. “Dunărea 2005” Călăraşi” (din hotărârea de Consiliu). Într-o comună, pe undeva pe la marginea judeţului Ialomiţa, a venit Dunărea Călăraşi. O echipă de fotbal “cu nume” primită aici într-un decor de sărbătoare, cu un primar gospodar care ne întreba de preşedintele clubului, sublim prin absenţă! Noi ce am prezentat? Cât ar fi costat 20 de tricouri şi şorturi pentru prezentare, inscripţionate cu sigla şi numele clubului?

Ce a fost în teren, contează mult mai puţin. Este drept ceeea ce remarca cineva: “Nu o să luăm noi Cupa României”, dar conducerea clubului era obligată să stabilească un obiectiv în această competiţie (faza pe care trebuia să o atingă, minim o divizionară B, dacă nu A, la Călăraşi), altfel trebuia să facem ca alţii - fax la FRF şi nu ne mai duceam să ne facem de râs. Ceea ce contează enorm (şi ca unul care am studiat mult timp istoria fotbalului de pe meleagurile municipiului nostru), o spun cu mare durere şi, poate, o auzi cineva - Dunărea continuă să fie un brand veritabil obligat să se prostitueze! Şi să-mi fie scuzată aprecierea, dar este reală. Tot atât de reală ca şi respingerea unor jucători crescuţi aici, la Călăraşi şi pe care îi cunoaştem “cu bune şi cu rele”, care ar dori să revină şi să pună umărul la relansarea în performanţă, dar sunt respinşi.

“Aducem alţii”, este o replică care nu face cinste. În primul rând, pentru că, acum, cu o lună înainte de debutul campionatului (Cupa s-a ratat), Dunărea nu mai poate aduce decât ceea ce au refuzat alţii şi, în disperare de cauză, va plăti mult mai mult decât ar fi plătit - să zicem pe Drăgănescu (19 ani!). Iar cei aduşi, pe cazare, masă, transport, salariu, vor apuca finalul de meci pe undeva, pe la Lehliu, aşa cum am mai trăit asemenea “experienţe”. În al doilea rând, nimic în lumea asta nu se poate realiza fără a gândi unde vrei să ajungi, ce vrei să realizezi. Au fost ani în care se spunea: “facem echipă” şi echipă să face de vreo … 10 ani!, “Obiectiv locul 1-10 (ce gogomănie!) şi echipa a scăpat de retrogradare (aşa cum a scăpat la Medgidia etc. etc.

Obiectivul, pentru o echipă finanţată din banii publici, şi care reprezintă imaginea unui municipiu sau judeţ, prin numele de “Călăraşi”, nu poate fi decât unul - LOCUL 1. Orice “alt loc” nu mai este obiectiv. Dar probabil că vom juca 5-6 etape şi se va spune (cum s-a mai spus: “obiectivul nostru nu este promovarea”, dar cine a făcut asemenea afirmaţii nu a spus şi cam care ar mai fi “obiectivul”.