Circuitul pumnilor in natura!
Normal, se impune o analiza asupra ultimelor rezultate din Liga Tractoristilor. Dintre echipele ce lupta pentru promovare, doar Phoenix Ulmu s-a impiedicat. Practic, echipa antrenata de Adrian Cristea sufera de un complex numit “Lehliu Gara”, jucatorii lui Vasile Tarsolea pierzand si anul acesta, la fel ca si anul trecut, derby-ul cu Victoria. Ciudat este faptul ca de fiecare data s-a lasat cu scandal. Restul formatiilor care vor sa joace in play-off s-au impus fara probleme. Din pacate, dupa ce a pierdut etapa trecuta la Ulmu, Spicul Roseti s-a spart, la partida cu Zarea Cuza Voda antrenorul Marius Paun prezentandu-se cu cativa jucatori noi. De acest lucru poate profita Venus Indepedenta, echipa pentru care garantez ca va merge la barajul de promovare in Liga a 3-a daca prinde un loc in play-off.
FOTBALUL PUTIN, BATAIE MULTA!
Dupa ce ca nu avem talente, bani si perspective, ne mai dam si in spectacol. Ne plac scenele de groaza mai mult decat fazele de poarta. In ritmul acesta, vom ajunge ca echipele din Liga Tractoristilor sa renunte la fundasi in favoarea unor body-guarzi. E groaznic, iar in acest moment Dragos Voda s-a transformat in Kosovo. Etapa trecuta, fratele primarului i-a fugarit pe cei de la Lehliu Gara. Bataia s-a propagat etapa aceasta.
Fugarit la Dragos Voda, Iulian Iacomi, primarul din Lehliu Gara, a vrut sa-l fugareasca pe Vasile Tarsolea, de la Ulmu. Acum, ca sa nu rupa lantul, Tarsolea ar trebui ca sambata aceasta sa-l alerge un pic pe Costel Ghita, de la Pietroiu. Ghita este incalzit deja!
La partida Pietroiu - Dragos Voda, arbitrul Dan Costin a fost batut de catre oaspeti! Etapa urmatoare, la Dragos Voda se duce Gradistea. Atentie mare!