Liga 3 / Dunărea - Ulmu, super meci, astăzi la Călărași!
“Război” în toată regula între echipele noastre din Liga a III-a, Seria a II-a.
Dunărea și Ulmu nu s-au iubit niciodată, cu toate că în ultimii ani s-au întâlnit doar de două ori în Liga a III-a. A existat de fiecare dată un “război” de la distanţă, alimentat mereu de cei care conduc cele două cluburi. Partida programată astăzi, de la ora 15:00, a trezit un interes enorm printre fanii ambelor combatante, astfel că la întâlnire dintre cele două echipe sunt aşteptaţi foarte mulţi suporteri. În ediţia 2006-2007, Dunărea a câştigat un meci contra celor de la Ulmu. În tur a fost 2 – 2, iar în retur, la Călăraşi, Dunărea a bătut cu 2 - 0.
Dunărea, favorită
Cu o veche prezenţă în Liga a III-a, formaţia de pe malul Borcei, Dunărea Călăraşi, echipă gazdă, este cotată cu prima şansă, bazându-se pe combinaţia dintre experienţă şi tinereţe, dar şi pe avantajul unei pregătiri intense propusă de antrenorul principal Valeriu Petrescu. Presiunea va apăsa însă pe umerii călărăşenilor chiar dacă au în faţă o formaţie de pluton. Dunărea are nevoie de puncte pentru a rămâne aproape de podiumul Seriei a II-a. Ambiţiile sunt ambiţii, dar, până la urmă, se joacă pe puncte, pe bani, pentru clasament şi pentru obiectiv. Formaţia pregătită de Valeriu Petrescu a avut un început promiţător. Echipa a reuşit să câştige trei meciuri din cinci. De mult timp, formaţia fanion a oraşului nu a mai avut un start aşa de bun. Petrescu & Co. sunt acum pe podium la cinci puncte de liderul Callatis şi trei de Slobozia.
Ulmu, pregătită pentru o surpriză
Mult mai relaxaţi, la prima vedere, oficialii celor de la Phoenix au un avantaj minos astăzi. Pe stadionul Municipal, Ulmu a realizat eventul. Formaţia de pe malul Mostiştei a câştigat sezonul trecut Liga a IV-a şi Cupa României, faza judeţeană. Ulmu va miza astăzi pe o îmbinare între jucătorii cu experienţă şi cei care au venit mai târziu în lot. Formaţia nu are omogenitate şi asta s-a văzut până acum în campionat. Din cinci meciuri, formaţia patronată de Vasile Tîrşolea are patru înfrângeri şi un egal. Un început dezolant şi prea puţină zestre pentru o formaţie care are ca obiectiv menţinerea în acest eşalon. Ulmu nu mai are voie să greşească. De altfel, echipa şi-a propus ca până în iarnă să nu mai pierdă prea multe puncte. Până acum rezultatele au îngropat-o. Phoenix are puterea să revină. Mai are timp să se ridice în picioare. Este posibil totuşi ca la Ulmu să se fi simţit schimbarea lui Adrian Cristea. Fostul tehnician, care a câştigat tot ce se putea la judeţ, a plecat pe uşa din dos la răscoala care a avut loc la echipă înainte de debutul în Liga a III-a. După el a venit Marcel Abăluţă, iar acum este Tudorel Cristea. O rotiţă scârţâie serios la Phoenix, iar faptul că echipa nu joacă pe stadionul din comuna Ulmu este o pierdere pentru judeţul nostru.
Chirnogenii la pădure
Echipa din Chirnogi joacă astăzi la Filipeştii de Pădure. Chirnogenii au un meci greu, mai ales că echipa gazdă se află în primele patru formaţii din clasament. Filipeştii au adunat până acum 11 puncte din cinci meciuri. În schimb, Viitorul din Chirnogi nu stă prea bine în clasament. Trupa lui Vasile Florea se află în zona nisipurilor mişcătoare, cu trei puncte obţinute până în prezent.
Echipele probabile:
Dunărea Călăraşi: Ciodar – Matei, Ghidia, Nicolae, Ispas – Condei, V. Petre, Şerban – Bălan, Ştefan, Onofrei.
Antrenor: Valeriu Petrescu.
Phoenix Ulmu: Constantin – Cioc, Teodorescu, Gîrlescu, M. Savu - M. Radu, Cotea, Andrei, Dumitrescu – I. Savu, Iacob.
Antrenor: Tudorel Cristea.
Arbitri: Marius Chilom - Daniel Dumitriu, Mihai Mustaţă (toţi din Bucureşti).
Observator: Marian Stanciu (Galaţi).
Se mai joacă azi
Seria a II-a
Callatis Mangalia – CS Eforie
Tunari – CSM Rm. Sărat
Spicul Rompan – FC Voluntari
ACS Berceni – Comprest
Unirea Slobozia – ABC Stoicescu
Partizanul Merei – CS Buftea se joacă mâine
Rapid II – va sta
Etapa a VII-a, 8 octombrie
Partizanul Merei – Unirea Slobozia
CS Buftea – Callatis Mangalia
CS Eforie – Dunărea Călăraşi
Phoenix Ulmu – va sta
Rapid II – Tunari
CSM Rm. Sărat – Spicul Rompan
FC Voluntari – ACS Berceni
Comprest – ABC Stoicescu