Liga 3 / Mitrea, împărat peste copii vântului
de Laurean Moțățăianu
Dunărea a dat gol repede la Eforie și și-a menținut avantajul până la final.
Vânt puternic, în rafale de abia puteai să-ţi ţii echilibrul, puţină ploaie, puţină lapoviţă şi un teren execrabil - în pantă, cu denivelări şi smocuri de iarbă pe ici,pe colo, În tribune, care puteau adăposti cam 300-400 de spectatori, să fi fost 15, cu indulgenţă 20. Cu puţin efort dădeai mâna cu toţi!
Cam acesta a fost “decorul” în care s-a jucat meciul. Un meci aprig disputat în care, pe lângă grija de a rămâne în echilibru, trebuia să intuieşti cam pe unde va ajunge mingea.
Şi meciul a început, practic, de la 0-1. În min, 1 şi 7 secunde, V. Petre este obstrucţionat la primul atac al echipei noastre, la aproximativ 30 de metri, Condei mişcă uşor balonul pentru GHIDIA care îl loveşte plin, ghiuleaua oprindu-se în vinclul porţii lui David, cu toată opoziţia vântului. În min. 4 a rândul lui Bălan să-şi încerce norocul cu cu o lovitură liberă din lateral, dar David prinde.
Din acest moment, gazdele se vor năpusti în atac, dar apărarea noastră ia pe piept atât şarjele ofensive, dar şi vântul care ne era potrivnic. Şuţa (min. 10), Kemal (12; 14) au bune ocazii de finalizare, dar fie că ratează ţinta, fie că Mitrea este într-o zi colosală, efectiv descurajantă. În min. 14 este accidentat (efectiv fault de eliminare!) grav Matei care nu mai poate continua şi intră Drăgănescu. Acesta, neacomodat cu ceea ce se juca, ratează o minge fâlfâită de vânt, dar bara se opune egalării.
Gazdele au mari probleme la construcţie, Dunărea se adaptează mai uşor condiţiilor de joc şi, mai ales apărarea este de netrecut, iar Mitea fenomenal. În min. 22, Croitoru trimite o torpilă, dar Mitea scoate miraculos de sub bară, pentru ca în minutele 36 şi 37 să aibă două intervenţii incredibile. Ocaziile gazdelor din minutele 41 (Kemal, alături), 43 Chirilă, peste poartă şi 45 Niţă, tot peste poartă nu mai contează în economia partidei.
Cineva, prin tribună, afirma că dacă gazdele nu egalează până la pauză, vor pierde. Şi nu au egalat. La reluare, vântul pare aqliatul nostru. Doar “pare”, pentru că problemele care au apărut acum ţin de intuiţie - unde putea să ajungă mingile? Şi problemele cele mai mari le-au avut fundaşii.
După faza din min. 57, când a scăpat singur V. Petre, dar a şutat peste poartă din 12-13 metri lateral, gazdele ratează o mare ocazie prin Baritz, din 6 metri a dat… pe lângă minge!
În min. 59, Condei trăzneşte bara porţii lui David de la circa 30 de metri. Portarur repune din 6 metri, vântul îşi face “datoria”, mingea ajunge la Ştefan care, de la marginea careului mare, şutează în portar!
În min. 61, Mitrea este din nou fenomenal! Are două intervenţii extraordinare în aceeaşi fază la şuturile lui Borza (a respins) şi Niţă!
Bogoş - în vizibilă revenire de formă, va trimite milimetric pe lângă bară o lovitură liberă de la 30-35 de metri, în min. 71, pentru ca în minutul 74, Mitrea să scoată peste bară o minge grea din lovitură de la 16 metri, central.
Şi vine minutul 80. În plină ofensivă a gazdelor, apărarea noatră respinge, ţâşneşte V. Petre, pasează lui Ştefan care schimbă la BĂLAN şi, acesta, elegant, trimite cu ristul în colţil scurt, pe lângă David care aştepta şutul pe colţul lung. Drept “recompensă” pentru această ridiculizare, la accidentarea lui Bălan, în min. 85, va fi scos pe targă şi răsturnat la marginea terenului, înjurat şi scuipat. Curios e că toată lumea te înjură de mamă! Nu am auzit pe nimeni să te înjure şi de tată!! În min. 83, Mitrea va fi - în sfârşit! - păcălit de vânt. O lovitură liberă executată de NiŢĂ se ducea bine-merci peste bară. Dar o rafală de vânt o opreşte şi mingea intră pe sub bară! Undeva , acolo sus, în împărăţia vântului, un clown râdea de … împărat!
Două lucruri ar mai fi de semnalat. Primul, dificultăţile în a face mingea să stea pe loc la lovituri sau repuneri de la poartă, şi aici, gazdele acuza vehement numai cele 3 minute de prelungire (plus 2 în prima parte). Al doilea, şi care mi se pare cel mai important - dăruirea cu care au jucat elevii lui Petrescu, la care se adaugă cheltuiala generoasă de energie, şi nu am spus “risipă” pentru că totul s-a făcut cu o inteligenţă pe care nu am bănuit-o. Inclusiv ripostele la atacurile dure ale gazdelor.
Au jucat:
C.S.O. Eforie: Davi - CROITORU, Gospodin (76 Al. Paraschiv), Şuţa, Kemal - Boritz (71 Militaru), Fugaru (71 Potoşca), Chirilă (73 Pelican) - Borza, NiŢĂ. Antrenor M. Şimu.
DUNĂREA: MITEA - Matei (14 Drăgănescu), GHIDIA, NICOLAE, ISPAS - BĂLAN (85 Farin II), CONDEI, Bogoş, V. Petre, E. Petre - M. Ştefan (89 Zevedei). Antrenori: V. Petrescu şi Dan Andronache.