Home » Articole » Importante » Currently Reading:

Handbal / Marele Triumf + Galerie foto

noiembrie 29, 2010 Articole, Importante No Comments

CS Triumf a reuşit o victorie istorică în etapa a 11-a, disputată sâmbătă, 27 noiembrie:

Echipa de pe malul Borcei a făcut un meci senzaţional în compania celor de la HC Teleorman Alexandria într-un meci disputat sâmbătă, 27 noiembrie, în cadrul etapei a 11-a. Trupa pregătită de Constantin Frîncu a reuşit să învingă Alexandria la zece goluri diferenţă, scor 29 - 19. Călărăşenii au dominat ambele reprize şi au reuşit să fie peste adversar. În prima parte a meciului, diferenţa dintre cele două formaţii a fost mai mică, dar în favoarea celor de la CS Triumf, 13 - 8. Cei mai buni marcatori ai echipei de pe malul Borcei au fost Ruseanu şi Laurenţiu Niţu, primul cu nouă reuşite iar al doilea cu şapte.

Drăgulin: “Dacă am fi jucat aşa, acum eram pe primul loc”

“Echipa s-a mobilizat foarte bine după meciul de la Bucureşti, iar dacă am fi jucat aşa cum am făcut-o sâmbătă cu Alexandria, acum eram pe primul loc, deşi formaţia are probleme din punct de vedere al jucătorilor accidentaţi. Sperăm să terminăm pe un loc fruntaş astfel încât la reluarea campionatului să avem posibilitatea să ne îndeplinim obiectivul propus, şi anume clasarea pe locul doi”, a declarat Dan Drăgulin, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi. Se poate consemna că acest meci a fost unul dintre cele mai bune făcute de călărăşeni până în acest moment în cadrul Diviziei A la handbal masculin. După victoria cea mare obţinută în etapa trecută, călărăşenii au urcat pe poziţia a doua în clasament la şapte puncte de liderul Petrolul Ploieşti. Runda viitoare, CS Triumf Municipal va activa în deplasare la Interhandbal Bucureşti, în cadrul etapei a 12-a care va avea loc sâmbătă, 4 decembrie.

Echipele:

CS Triumf Municipal:

Manole, Tenea - Hoinaru, josiman, Ruseanu (9 goluri), Barbu-3, Chiran, Sava-4, N. Laurenţiu-7, Dodon, Dinescu-1, Paraschiv-3, Buş-2.

Antrenor: Constantin Frîncu.

HC Teleorman Alexandria:

Tănăsescu - Gavrilă, Stanca (2 goluri), Gîrlescu, Popa-2, Udristoiu-1, Bucur-7, Rotaru, R. Niţu-1, Brăgădireanu, Alexandru R-2, Boicu, Vintiloiu, I. Cristian-4.

Antrenor: Daniel Hristea.

Arbitri: A- Adrian Dima, B- Florin Ichim (ambii din Galaţi)

Rezultate:

CS H&V Piteşti - CSM Sf. Gheorghe 26-22 (10-12)

Petrolul Teleajen Lukoil Ploieşti - Steaua II Bucureşti 35-28 (15-14)

Univ. Târgovişte - ACS Interhandball Bucureşti 27-30 (12-18)

Etapa a XII-a, sâmbătă, 4 decembrie:

CSM Sf. Gheorghe - Univ. Târgovişte

ACS Interhandball Bucureşti - CS Triumf Municipal Călăraşi

HC Teleorman Alexandria - Petrolul Teleajen Lukoil Ploieşti

Steaua II Bucureşti - CS H&V Piteşti

Clasament - Seria B:

1. Petrolul Lukoil Ploieşti 11 10 0 1 339-269 20

2. CS Triumf Călăraşi 11 7 0 4 307-279 14

3. CS H&V Piteşti 11 7 0 4 316-301 14

4. HC Teleorman Alexandria 11 7 0 4 323-313 14

5. Steaua II Bucureşti 11 6 0 5 333-345 12

6. ACS Interhandball Bucureşti 11 5 0 6 336-343 10

7. Univ. Valahia Târgovişte 11 1 0 10 285-338 2

8. CSM Sf. Gheorghe* 11 1 0 10 280-331 1

* Echipă penalizată cu 1 punct – nerespectare cerinţe vârstă


Search This Site:

Alege

Cel mai bun jucător din Liga a III-a?

  • Gabriel Cotea – Phoenix Ulmu (34%, 204 Votes)
  • Mirel Condei – Dunărea Călărași (27%, 165 Votes)
  • Cătălin Mincu – Victoria Chirnogi (17%, 103 Votes)
  • Victor Petre – Dunărea Călărași (9%, 55 Votes)
  • Cosmin Onofrei – Dunărea Călărași (4%, 25 Votes)
  • Marian Șerban – Dunărea Călărași (4%, 22 Votes)
  • Nicolae Moga – Victoria Chirnogi (2%, 11 Votes)
  • Adrian Bălan – Dunărea Călărași (1%, 7 Votes)
  • Cristian Mitrea – Dunărea Călărași (1%, 6 Votes)
  • Andrei Latu – Phoenix Ulmu (1%, 5 Votes)

Total Voters: 603

Loading ... Loading ...

Alege

Cel mai bun jucător din Liga 4?

  • Șerban Gabriel – Dunărea Ciocănești (28%, 137 Votes)
  • Tănase Viorel – Cuza Vodă (26%, 126 Votes)
  • Oprea Adi – Venus Independența (15%, 73 Votes)
  • Țața Petrică – Viitorul Dâlga (13%, 65 Votes)
  • Ivan Tudorel – Înainte Modelu (6%, 28 Votes)
  • Zeld Liviu- Steaua Radovanu (4%, 21 Votes)
  • Oprea Tiberiu – Unirea Mânăstirea (3%, 14 Votes)
  • Alexandru Hublea – Progresul Fundulea (2%, 12 Votes)
  • Enciu George – Viitorul Șoldanu (2%, 8 Votes)
  • Dumitru Cristian – Viitorul Sohatu (1%, 8 Votes)

Total Voters: 492

Loading ... Loading ...

Alege

Cel mai bun președinte de club?

  • Marius Prevenda – Viitorul Dâlga (29%, 128 Votes)
  • Vasile Tîrșolea – Phoenix Ulmu (26%, 115 Votes)
  • Constantin Anghel – Venus Independența (24%, 105 Votes)
  • Constantin Sima – Dunărea Călărași (15%, 67 Votes)
  • Dan Mircea – Victoria Chirnogi (6%, 24 Votes)

Total Voters: 439

Loading ... Loading ...

Alege

Cel mai bun antrenor?

  • Valeriu Petrescu – Dunărea Călărași (31%, 124 Votes)
  • Ilie Zeciu – Venus Independența (18%, 72 Votes)
  • Liviu Cucu – Viitorul Dâlga (13%, 54 Votes)
  • Marius Păun – Spicul Roseți (13%, 52 Votes)
  • Virgil Bogatu –Selecționata „U16„ (12%, 50 Votes)
  • Adrian Cristea – Victoria Chirnogi (7%, 29 Votes)
  • Ionel Augustin – Phoenix Ulmu (6%, 24 Votes)

Total Voters: 405

Loading ... Loading ...

Alege

Cea mai bună echipă din Liga a III-a?

  • Dunărea Călărași (82%, 284 Votes)
  • Phoenix Ulmu (14%, 49 Votes)
  • Victoria Chirnogi (4%, 14 Votes)

Total Voters: 347

Loading ... Loading ...

Alege

Cea mai bună echipă din Liga 4?

  • Dunărea Ciocănești (33%, 134 Votes)
  • Venus Independența (30%, 124 Votes)
  • Viitorul Dâlga (17%, 71 Votes)
  • Spicul Roseți (6%, 23 Votes)
  • Unirea Mânăstirea (3%, 14 Votes)
  • Steaua Radovanu (3%, 12 Votes)
  • Viitorul Sohatu (3%, 11 Votes)
  • Progresul Fundulea (2%, 9 Votes)
  • Șoimii Unirea (2%, 9 Votes)
  • CS Budești (1%, 5 Votes)

Total Voters: 412

Loading ... Loading ...

Alege

Cel mai bun arbitru de centru?

  • Dan Costin (42%, 142 Votes)
  • Balaban Gabi (31%, 104 Votes)
  • Solomon Viorel (12%, 39 Votes)
  • Cristian Brândușă (8%, 28 Votes)
  • Gabriel Bondoc (7%, 22 Votes)

Total Voters: 335

Loading ... Loading ...

Alege

Cel mai bun arbitru asistent?

  • Ionel Rădulescu (37%, 161 Votes)
  • Andrei Cristian (33%, 144 Votes)
  • Dragoș Bobeică (18%, 80 Votes)
  • Silviu Brândușă (7%, 32 Votes)
  • Ionuț Gheorghe (5%, 24 Votes)

Total Voters: 441

Loading ... Loading ...

 

decembrie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Anunţuri de mică publicitate

Reclama

Magazin online
Depozitul de Brazi
Paintball
Holiday News

Comment on this Article:

Related Articles:

Videos, Slideshows and Podcasts by Cincopa Wordpress Plugin