Handbal / Să vină Moşul şi la Triumf
Triumful joacă ultimul meci din acest an pe teren propriu.
Trupa călărăşeană de handbal va întâlni în ultimul meci din acest an ultima clasată, şi anume Universitatea Târgovişte. Partida se va disputa astăzi în Sala Sporturilor din incinta Stadionului Municipal Călăraşi, cu începere de la ora 11:00. Meciul va fi unul uşor pentru trupa lui Constantin Frîncu având în vedere situaţia celor două formaţii din clasament. Triumful e pe doi, iar Universitatea a fost ciuca bătăilor în acest campionat până acum.
Oaspeţii au doar două puncte câştigate din 12 jocuri. În schimb, echipa de pe malul Borcei se ţine tare. Trupa lui Frîncu a avut până acum cel mai bun parcurs. CS Triumf ne-a uimit cu rezultate excepţionale, dar ne-a şi pus pe gânduri atunci când a pierdut multe puncte pe finalul unor meciuri. Una peste alta, jocul echipei este în creştere. Formaţia a rezistat eroic în faţa unor adversari destul de tari şi are toate şansele să încheie un an în spatele liderului Seriei B, Petrolul Ploieşti. Putem să spunem că evoluţia echipei CS Triumf este cea mai bună de când echipa activează în Divizia A. Ar mai fi de spus faptul că şi banii ar cam trebui să vină la această formaţie. Gaura din bugetul echipei se vede de ceva timp şi nicio oficialitate în afară de Dan Drăgulin nu vine să sprijine această echipă. Este evident că Triumful poate face şi performanţă, dar jucătorii nu vor mai activa prea mult pe burta goală. Acesta poate fi un semnal de alarmă.
Etapa a XIII-a, astăzi, 11 decembrie
Steaua II Bucureşti – CSM Sf. Gheorghe
CS H&V Piteşti – HC Teleorman Alexandria
Petrolul Teleajen Lukoil Ploieşti – ACS Interhandball Bucureşti
Etapa a XIV-a, sâmbătă, 29 ianuarie 2011
CSM Sf. Gheorghe - CS Triumf Municipal Călăraşi
Univ. Târgovişte - Petrolul Teleajen Lukoil Ploieşti
ACS Interhandball Bucureşti - CS H&V Piteşti
HC Teleorman Alexandria - Steaua II Bucureşti
Clasament – Seria B:
1. Petrolul Lukoil Ploieşti 12 11 0 1 371-297 22
2. CS Triumf Călăraşi 12 7 0 5 330-303 14
3. HC Teleorman Alexandria 12 7 0 5 351-345 14
4. CS H&V Piteşti 12 7 0 5 345-343 14
5. Steaua II Bucureşti 12 7 0 5 375-374 14
6. Interhandball Bucureşti 12 6 0 6 360-366 12
7. CSM Sf. Gheorghe* 12 2 0 10 311-348 3
8. Univ. Valahia Târgovişte 12 1 0 11 302-369 2
*echipă penalizată cu 1 punct – nerespectare cerinţe vârstă.
[...] Citeste mai mult din sursa originala : Sport la Dunăre » Blog Archive » Handbal / Să vină Moşul şi la Triumf [...]