Handbal / CS Triumf scrie istorie
CS Triumf a reușit clasarea pe locul doi după o evoluție foarte bună în cadrul Diviziei A.
Ultima victorie obținută de călărășeni în acest an se adaugă la o performanță notabilă pentru handbalul călărășean. Deși, acest sport nu este băgat prea mult în seamă la noi de autoritățile locale iată că a venit momentul ca trupa lui Frîncu să-și primească laurii cel puțin din partea noastră, sau a celor care mai cunosc acest fenomen. CS Triumf Municipal activează în cadrul Diviziei A la handbal masculin în Seria B. Alături de Petrolul Ploiești, liderul clasamentului se află pe locul doi ambițioasa trupă antrenată de Constantin Frîncu.
Sigur, distanța dintre cele două echipe este de șase puncte, departe doar de obiectivul pe care călărășenii și l-au propus în acest an. În ultima partidă, CS Triumf a învins cu scorul de 36 la 25, ultima clasată Universitatea Târgoviște, într-un meci jucat sâmbătă 11 decembrie la Călărași. Cu acest rezultat, Triumful termină anul pe locul doi în clasament, cea mai bună clasare a formației de pe malul Borcei de când activează în Divizia A. Pentru mulți care nu cunosc, Divizia A la handbal este ca Liga a II-a la fotbal, categoric sportul rege având mai mare priză la public. Fără să mai facem clasificări inutile ar trebui să menționăm munca pe care o depun la CS Triumf, jucătorii, antrenorii, părinții sportivilor și susținătorii acestui sport la Călărași. Fără dăruința acestor oameni rezultatele ar fi fost mult mai slabe iar echipa ducea lipsă de acea unitate de care are nevoie. Poate anul viitor vom avea curajul să spunem „vrem la baraj„, sau cel puțin să ajungem acolo pentru a accede în Liga Națională. E greu, dar nu imposibil. La ora actuală Triumful are potențialul să ajungă la baraj, dar dacă promovează nu are viață multă în Ligă. Deocamdată echipa se află pe drumul cel bun, ceea ce e destul de bine și să termine acest sezon cu brio.
Echipele:
CS Triumf Călărași: Manole, Dicu – Dodon (3 goluri), Barbu-4, Josiman-3, Ruseanu-10, Paraschiv, Sava-5, Buș, Nițu-9, Dinescu-2, Vișan, Chiran, Virgil.
Antrenor: Constantin Frâncu.
Universitatea Târgoviște: Epure – Toma, Lixandru, Savu T (5 goluri), Toma, Cernea-1, Chircă-5, Tănase-4, Botezatu, Hîrsanca, Mierlea-2, Lefter-4, Stroe, Ghiță-4.
Antrenor: Sorin Marin.
Arbitri: A- Laurențiu Radu, B-Valentin Ursu (ambii din Tulcea)
Alte rezultate:
Steaua II București - CSM Sf Gheorghe 42-41 (23-18)
CS H&V Pitești - HC Teleorman Alexandria 38-27 (17-14)
Petrolul Teleajen Lukoil Ploiești - ACS Interhandball București 24-23(17-13)
Etapa a XIV-a, sâmbătă 29 ianuarie 2011
CSM Sf Gheorghe - CS Triumf Municipal Călărași
Univ. Târgoviște - Petrolul Teleajen Lukoil Ploiești
ACS Interhandball București - CS H&V Pitești
HC Teleorman Alexandria - Steaua II București
Clasament – Seria B:
1.Petrolul Lukoil Ploiești 13 1 2 0 139-5320 24
2.CS Triumf Călărași 13 8 0 5 366-328 16
3.CS H&V Pitești 13 8 0 5 383-370 16
4.Steaua II București 13 8 0 5 417-415 16
5.HC Teleorman Alexandria 13 7 0 6 378-383 14
6.ACS Interhandball București 13 6 0 7 383-390 12
7.CSM Sf. Gheorghe 13 2 0 11 352-390 3*
8.Univ. Valahia Târgoviște 13 1 0 12 327-405 2
* Echipă penalizată cu 1 punct – nerespectare cerințe vârstă