Campionatul Naţional de Handbal, câştigat de Teleorman
“Ieri, la sala de sport a Şcolii „Tudor Vladimirescu”, a avut loc finala Campionatului Naţional de Handbal - Şcoli Generale - Băieţi - Mediul Rural”, scrie astăzi în cotidianul “Observator de Călăraşi”. Timp de trei zile, la Călăraşi, au fost prezente şapte echipe de handbal din judeţele Alba, Constanţa, Harghita, Teleorman, Bacău, Argeş şi Bistriţa care s-au luptat pentru ocuparea primului loc pe podium. Competiţia, atât la debut, cât şi la sfârşit, a fost onorată de prezenţa inspectorului şcolar general, Constantin Tudor, care le-a urat succes elevilor în practicarea acestui sport şi atingerea celor mai mari performanţe în handbal. După două zile, în care s-au jucat 12 meciuri, în cursă au rămas patru echipe, care ieri dimineaţă au stabilit clasamentul final. Primul loc a fost ocupat de Şcoala Poeni, din judeţul Teleorman, locul II de Şcoala Daia Română, din judeţul Alba, iar locul trei de Şcoala „Frater Gyorgy” din Remetea, Harghita. Echipele participante au fost premiate cu diplome, medalii şi cupe în cadrul festivităţii de premiere desfăşurate în sala de sport unde a avut loc competiţia. Toată ştirea pe www.observatorcl.info.