Home » Articole » Importante » Currently Reading:

Liga 3 / Sub zodia lui „X„

martie 19, 2011 Articole, Importante No Comments

Chiar dacă această zodie nu apare nicăieri, de trei etape Dunărea a inventat-o şi are drepturi depline, O “zodie” în care adversarii se bucură - de, nu în fiecare zi pleci cu punct de la Călăraşi - iar noi trăim cu amintirea ultimei victorii, de la care au trecut 3 luni şi jumătate, visăm la ea şi ne trezim la realitatea prin care nu mai “supărăm” pe nimeni!

În meciul cu F.C. Voluntari, Dunărea a etalat un plus la mai toate capitolele, mai puţin cel pe care scrie “gol”. Cămara e full de cornere şi bare, dar … golul “ţine de foame” şi indiferent ce vom scrie sau ce vom spune, ceea ce rămâne este scorul final.

Meciul cu F.C. Voluntari a fost frumos prin prin dârzenia cu care s-a jucat. Au fost două reprize distincte. Prima, cu “desene” tactice gândite de doi antrenori tineri - Valeriu Petrescu şi Romeo Bunică, cu două apărări care au jucat fără cusur şi care au căutat să împingă ostilităţile spre poarta adversă. Şi în timp ce oaspeţii au căutat să domine centrul terenului şi să lanseze mingi spre Turcu, înfipt în coasta apărării călărăşene, sau cu şturi de la distanţă (min. 3, Stan şi 13, Ghirie), Dunărea a răspuns cu combinaţii şi pătrunderi prin apărarea adversă, şuturile lui Şerban (min. 14), Ştefan (min. 15), nu au avut gradul de periculozitate necesar pena-l învinge pe Leu.

Dar fazele remarcabile s-au produs în a doua parte a reprizei. În min. 26, Bălan pătrunde impetuos, păcăleşte doi fundaşi ai oaspeţilor, trimite lui Ştefan la limita careului mic, dar şutul acestuia este blocat, iar Dunărea punctează la … cornere (5-0 pe repriză). Un minut mai târziu, V. Petre îl găseşte bine pe Bălan, dar şutul acestuia trece peste bară, pentru ca în min. 36, Ispas să “trăznescă” transversala cu un şut de la peste 30 de metri. Replica nu întârzie mult şi în min. 40, Ghirie scapă singur spre gol dar face o preluare lungă şi Mitrea reţine.

După pauză, alte echipe vor intra pe teren. Două echipe decise să căştige. În min. 47, V. Petre îl lansează pe Ştefan, o preluare în lateral (de ce nu şut din 12-13 metri?), centrează, dar Leu prinde. În min. 49, o fază rară pe un stadion de fotbal - aflat la încălzire, Zevedei bagă piciorul în teren, chiar sub nasul asistentului şi opreşte o minge ce ieşea în haut de poartă! Din corner nevisat, Banu trimite cu capul direct în braţele lui Mitrea! În min. 52, o frumoasă fază de atac Ghirie-Lefter care şutează, dar Mitrea apără. Dunărea răspunde cu o fază identică, dar cu alţi “actori”: Ştefan-Şerban, şutul ultimului trecând puţin peste bară.

Dunărea pune stăpânire pe joc, apărarea jucănd la centrul terenului, dar Ştefan (53) şi Şerban (56) sunt blocaţi de fundaşii oaspeţilor. În replică, în min. 74, scapă în lateral Zăinescu, centrează pe linia de 6 metri, golul pluteşte, dar ieşit din verdele gazonului, Bogoş respinge miraculos. Nu va fi gol nici în min. 78, când V. Petre pătrunde impetuos în careu, Leu ratează oprirea şutului, dar se opune bara!

Se joacă pe rupte pălăriile! Şi în min. 80, Zăinescu (care mai avea un avertisment), simulează un fault la limita careului mare al gazdelor şi este eliminat. Numai că, elevii antrenorului Bunică nu manifestă slăbiciuni la acest şoc, ba au şi ocazia golului la lovitura liberă, din min. 83, cănd şutul lui Ghirie ocoleşte de puţin poarta lui Mitrea. La rândul lor, gazdele au şansa golului prin Şerban, în min. 88, dar Cr. Dan îi pasează târziu. Meciul se termină cu bomba lui Matei, în min. 89, pe care scria gol, Leu fiind depăşit, dar mingea nu prinde spaţiul porţii.

DUNĂREA CĂLĂRAŞI: Mitrea - ISPAS, MATEI, V. NICOLAE, Stoica (65 Topor) - V. PETRE, Ghidia, BOGOŞ, ŞERBAN - Ştefan (67 Cr. Dan), Bălan.

Antrenori: Valeriu Petrescu şi Dan Andronache.

F. C. VOLUNTARI: Leu - Ungureanu (81 Bănuţă), BANU, COZMA, Ardeleanu - GHIRIE, Pacinschi (67 Jecu), STAN (90 Anghel), LEFTER - Zăinescu, Turcu (50 MĂNESCU).

Antrenor: Romeo Bunică.

Search This Site:

Da-ne un Like pe Facebook!

ALEGE

Ce echipă crezi că va câștiga Liga 4 la seniori?

View Results

Loading ... Loading ...

ALEGE

Ce echipă crezi că va câștiga Liga 4 la juniori?

View Results

Loading ... Loading ...

 

mai 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Parteneri media

Observator de Calarasi
Radio Voces Campi
Obiectiv de Calarasi
dinCalarasi.ro
Olteniteanul
Art Multimedia
Revista Trend
annamariagonciumedia.ro
Argument
AFC Dunarea Calarasi

Anunţuri de mică publicitate

Comment on this Article:

Related Articles:

Activitate

Videos, Slideshows and Podcasts by Cincopa Wordpress Plugin