Liga 4 / Venus – Ciocănești și Mânăstirea – Dâlga, super derby-urile zilei
Cele mai importante meciuri ale zilei au loc în Seriile B și C.
În Seria C, Venus, echipă care deține prima poziție în clasament primește astăzi vizita celor de la Ciocănești, echipă care se află la patru lungimi de undă față de prima clasată. Acesta este cel mai tare meci al zilei, un adevărat derby al primelor două clasate. Zeciu & Co. au nevoie de victorie pentru a menține distanța față de următoarele clasate iar Dunărea Ciocănești vrea să demonstreze că nu degeaba își dorește să ajungă în play-off. În Seria B, liderul din Dâlga are emoții stăazi pentru că se duce la Mânăstirea, formație care ocupă locul trei în clasament dar la mare distanță față de trupa finanțată de frații Prevenda. Dâlga nu are nicio înfrângere în acest campionat și este creditată cu șanse reale la câștigarea campionatului județean, pe lângă alte formații care și-au anunțat intenția de a ajunge la meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a.
Se joacă azi:
Seria A:
CS Budești – FP Gălbinași
Viitorul Sohatu – Avântul Luica
Viitorul Plătărești – Partizan Crivăț
Podul Pitarului – Viitorul Șoldanu
Viitorul Mitreni – Lumina Frumușani
Unirea Spanțov – Rapid Ulmeni
CS Curcani – Steaua Radovanu
Seria B:
Petrolul Ileana – Progresul Fundulea
Fortuna Tămădău – Victoria Lehliu
Dor Mărunt – Atletic Dorobanțu
Dinamo Sărulești – Speranța Plumbuita
Steaua Lupșanu – Rapid Răzvani
Unirea Mânăstirea – Viitorul Dâlga
Seria C:
Venus Independența – Dunărea Ciocănești
Spicul Roseți – Unirea Dragalina
Dunărea Grădiștea – Victoria Potcoava
Agricola Borcea – Tricolorul Jegălia
Înainte Modelu - Șoimii Unirea
Conpet – Zarea Cuza Vodă
Dragoș Vodă – Avântul Pietroiu
Clasamente – primele trei:
Seria A:
1. Viitorul Sohatu 19 16 2 1 58-19 50
2. Steaua Radovanu 19 11 3 5 57-22 36
3. Unirea Spanțov 20 11 3 6 48-36 36
Seria B:
1. Viitorul Dâlga 16 14 2 0 67-10 44
2. Progresul Fundulea 16 11 3 2 55-18 36
3. Unirea Mânăstirea 16 9 3 4 37-20 30
Seria C:
1. Venus Independența 20 16 3 1 62-11 51
2. Dunărea Ciocănești 20 14 5 1 68-16 47
3. Șoimii Unirea 20 15 2 3 42-19 47