Exclusiv! Furtună la AJF Călărași!
Ole! Ole! Ole! Cațaros nu mai e!
Liga Tractoriștilor a intrat în impas! Astăzi, într-o conferință de presă organizată la sediul FRF și transmisă în direct de GSP TV, președintele Mircea Sandu a anunțat că Bratu Cațaros, șeful AJF Călărași, va fi unul dintre oamenii care vor face parte din Comitetul de Organizare a finalei Europa League. Evenimentul este programat la București. Contactat de Radio Voces Campi, Bratu Cațaros a confirmat această informație.
„Am fost anunțat încă din luna ianuarie de către Mircea Sandu. Nu am avut voie să fac public acest lucru până acum. Sper ca oamenii cu care am colaborat la Călărași să nu fie supărați pe mine. Am lucrat foarte bine, avem un campionat județean foarte disputat, printre primele trei din țară și sper să rămână așa. Îmi doresc ca într-o zi să mă întorc în fruntea AJF Călărași. Mircea Sandu mi-a promis că după finala Europa League, voi fi vicepreședintele CCA„, a declarat Cațaros.
Sima președinte la AJF Călărași!
Plecare sa a învolburat serios apele în fotbalul județean. În luna iunie vor avea loc alegerile pentru numirea noului președinte. Constantin Sima are cele mai mari șanse să-l înlocuiască pe Cațaros. „O să vorbesc cu toți primarii ca să mă voteze. Am un plan secret de redresare a fotbalului județean. Fiecare echipă va avea obligația să dea Dunării Călărași câte un jucător. La schimb, noi le vom da juniori ca să-i crească. Jucătorii care vin din campionatul județean vor fi plătiți tot de echipa la care au jucat înainte de a fi transferați la Dunărea. În acest fel vom face o economie importantă la bugetul clubului„, a promis Sima înaintea meciului de azi dintre Dunărea și Rapid II.
Totodată, Sima și-a prezentat și echipa de colaboratori din cadrul AJF Călărași!
Victor Neagu - secretar
Adrian Ghiuță și Dan Mircea - vicepreședinți
Daniel Ștefan - președinte CJA
Marius Lucan - antrenorul U16
Deși încă nu a fost ales în fruntea AJF, Sima este deja în discuții cu doi parteneri pentru susținerea fotbalului județean. „Deocamdată nu pot da mai multe amănunte. Vreau să fie o surpriză„, a mai spus Sima.
tare pacaleala>))))
”avem un campionat județean foarte disputat, printre primele trei din țară”!!!
cea mai tare gluma de 1 Aprilie!