Home » Articole » Importante » Currently Reading:

Exclusiv - La Călăraşi va avea loc finala C.N. de Fond la Canotaj din 2011

aprilie 27, 2010 Articole, Importante No Comments

Campionatul Naţional de Fond la Canotaj, juniori, va avea loc la Călăraşi, în 2011. Oraşul de pe malul Borcei va găzdui anul viitor Campionatul Naţional de Fond la Canotaj, competiţie rezervată juniorilor. Acest succes a fost obţinut în urmă cu câteva zile la Snagov de reprezentanţii sportului nautic de la Călăraşi. Oraşul nostru a câştigat organizarea acestei competiţii în dauna celor de la Timişoara. Din 43 de voturi, 38 au fost pentru organizarea acestei întreceri la Călăraşi. Campionatul Naţional de Fond se va ţine pe Canalul Siderurgic şi va aduna toate echipele din ţară care au secţii de canotaj. „A fost propunerea Comitetului Executiv de Canotaj. Este pentru prima dată când va avea loc la Călăraşi o astfel de întrecere. Meritam şi noi un asemenea eveniment. Asta înseamnă că suntem pe harta canotajului românesc. Am demonstrat pe parcurs că secţia noastră de canotaj a adus foarte multe medalii pentru sportul călărăşean şi nu numai. Ne bucurăm foarte mult că am primit voturile reprezentanţilor şi îi aşteptăm la anul pe toţi la această competiţie”, a declarat Cornel Nedelcu, antrenor şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Canotaj.

Buzdugan şi Deacu, la C.M. din Cehia

Componentele secţiei de canotaj din cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) şi al Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Călăraşi, Mădălina Buzdugan şi Viorica Deacu, au reuşit selecţia pentru Campionatul Mondial de canotaj, junioare, de anul acesta. Canotoarele călărăşene vor reprezenta România la C.M. care se va ţine în Cehia, la Racice. Cele două fete au început anul în forţă. Buzdugan şi Deacu au ieşit vicecampioane la junioare I pe echipe la Campionatul Naţional pe ergometru, individual şi echipe juniori, ce a avut loc luna trecută la Snagov.

Search This Site:

Fii reporter Sport la Dunăre!

Noi te promovăm pe site-ul nr. 1 din sportul local!

Ai o poză de la echipa ta favorită? Ai aflat un zvon pe care vrei să-l verificăm de la Dunărea, Ulmu sau Chirnogi? S-a întâmplat ceva interesant în Liga Tractoriştilor? Eşti tot timpul lângă echipa ta? Ai fotografii de la meciurile din fotbalul călărăşean?

Trimite-ne tot ce crezi că ar vrea şi alţii să vadă la adresa [email protected] şi noi vom publica pe Sport la Dunăre, sub semnătura ta!

Tot ce mişcă în sportul local este pe sportcalarasean.ro!

Polls

Ce echipă crezi că va retrograda din Liga 3?

View Results

Loading ... Loading ...

Polls

Ce echipă crezi că va ajunge la meciul de baraj de anul viitor?

View Results

Loading ... Loading ...

Arhive

 

noiembrie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Anunţuri de mică publicitate

Reclama

Magazin online
Art Multimedia
Depozitul de Brazi
Paintball
Holiday News

Comment on this Article:

Related Articles:

Videos, Slideshows and Podcasts by Cincopa Wordpress Plugin