Liga 3 / Victoria ca unică alternativă
La Titu, în etapa trecută, Viitorul Chirnogi a jucat unul din cele mai bune meciuri ale acestui campionat. A condus cu 2-0 (Mincu - 53 şi 64) dar nu a putut să reziste doar 20 de minute, timp în care a primit 3 goluri, din care 2 în numai 5 minute! A fost o şansă, poate unică de a creşte considerabil şansele de evitare a retrogradării. Înfrângerea de la Titu poate fi o lecţie pentru o echipă tânără, copleşită de scorul care era scris, la un moment dat, pe tabela de marcaj. Plus că, finalul la mai toate meciurile din deplasare, a evidenţiat “căderea” echipei, în ultimul sfert de oră Viitorul primind 6 goluri în această primăvară.
Datele problemelor pe care trebuie să le rezolve Mincu & Co nu s-a schimbat prea mult. Victorie acasă (orice alt rezultat sctrică toată judecata) şi jocuri de 6 puncte la Plopeni, Alexandria şi acasă cu Mihăileşti. Plus un favorabil “joc al rezultatelor” …
Nou promovată în liga a III-a, echipa din Bradu- Argeş, după barajul cu echipa din Ioneşti, campioana judeţului Vâlcea, are o comportare meritorie, cu o linie de clasament echilibrată
8 5 9 27-31 29 (-4)
Promovarea, la 16 iunie anul trecut, a creat oarecare euforie la Bradu: „Este un mare succes pentru tânăra noastră echipă, şi, cu toate că suntem o localitate mică, vom face investiţii şi ne vom întării, obiectivul nostru fiind promovare în Liga a II-a într-un an, maxim doi”, spunea primarul Florin Frătică. (LigaB.ro). Şi euforia continuă, alimentată şi de evoluţia echipei. Proaspăt învestit în funcţia de preşedinte al grupării, Cristinel Soare, mâna dreaptă a primarului din Bradu, a furnizat declaraţia zilei pe liga2.ro. “Până de Paşte, CS Atletic Bradu va fi pe primul loc! Este o ambiţie a noastră, după ultimele rezultate, şi sperăm să ajungem unde ne-am propus”. Acuma, cu declaraţii d’astea ce au comun locul 1 cu Sfânta zi de Paşte, am mai auzit şi nu ne mai miră, doar ne amuză! Dar, pe de altă,parte, dacăî ne gândim că echipa din Bradu are o colaborare excelentă cu celebra şcoală de fotbal piteşteană, declaraţia capătă temei … peste câţiva ani.
Defalcat, clasamentu pe jocuri acasă/deplasare:
Viitorul Chirnogi (a): 11 4 4 3 9-11 16 (-17)
Atletic Bradu (d): 11 3 2 6 9-15 11
A învins: 1-0 Argeşul Mihăileşti şi Inter Clinceni; 2-0 C.S. Baloteşti
A terminat egal: 0-0 FCM Alexandria; 1-1 Electrosid Titu
A pierdut: 1-2 Viitorul Domneşti şi CSO Plopeni; 0-1 Girom Albota şi
Petrolul Videle; 0-4 AFC Filipeştii de Pădure şi 2-4 Chimia Brazi
Repetăm - pentru Victoria Chirnogi doar victoria şi cele trei puncte devin condiţia luptei pentru speranţa în evitarea retrogradării. O condiţie grea, deosebit de grea, în condiţiile în care turul de campionat a turnat plumb în ghetele jucătorilor.
Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri formată din Penciu Mădălin - Giurgiu, ajutat la cele două linii de Petrov Eduard şi Marinescu Adriana, ambii din Bucureşti. Observatori FRF: Coman Ion - Târgovişte şi Ilie Viorel - Bucureşti.