Fotbal - sală / R&S Guard Security și OT-PDL, favorite la „Cupa Iernii 2012„
Echipa lui Dragoș Coman și cea a lui, Mihai Stroe par favorite la această întrecere.
Dacă în anii trecutți, trupa lui Mihai Stroe, R&S Guard Security, era ciuca bătăilor, iată că în acest an s-au schimbat puțin proporțiile. În primul meci de la această competiție, R&S Guard a zdrobit Dor Mărunt cu scorul de 18 – 3, înregistrând cel mai mare scor posibil de până acum. În echipa R&S Guard activează fotbaliști cunoscuți ca Fănel Porumbel, Gabriel Cotea, Andrei Valentin, Dragoș Bidirean sau Radu Marius.
De partea cealaltă, OT-PDL, formația organizatorilor, este și ea favorită. Echipa condusă în teren de Dragoș Coman, președintele organizației de tineret a PDL Călărași și Mihai Angelescu, are în componență fotbaliști care activează la gruparea Dunărea Călărași. Victor Petre sau Mircea Ștefan vor face tot posibilul împreună cu ceilalți coechipieri să pună mâna pe trofeul cel mare însă competiția este lungă și plină de surprize.
Iată rezultatele înregistrate până acum: