Sondaj / Eşti pregătit pentru vot?

noiembrie 30, 2011 Articole 5 Comments

De la miezul nopţii ai surpriza anului pe site-ul sportcalarasean.ro!

Ai o lună la dispoziţie ca să votezi, să comentezi şi să discuţi cu prietenii. De Anul Nou afli rezultatele, dar şi echipa “anului din fotbalul călărăşean”!

Fotbal / Liga 3 / Ionel Augustin: „Mi-a plăcut să lucrez în echipă, iar aici la Chirnogi am găsit acest spirit”

noiembrie 29, 2011 Articole, Importante 3 Comments

Victoria Chirnogi este una dintre surprizele Ligii 3, Seria 2.

Trupa pregătită de Ionel Augustin a terminat prima parte a campionatului pe locul 5, o poziţie la care nici cei mai înfocaţi suporteri ai acestei formaţii n-ar fi crezut că dintr-o echipă, care anul trecut se zbătea la retrogradare, a ajuns să facă senzaţie anul acesta. Meritul deosebit pentru performanţa trupei din Chirnogi aparţine conducerii clubului care a investit în valoare. Aducerea unor jucători cu experienţă, pregătiţi de un tehnician de valoare, Ionel Augustin, a făcut din Victoria Chirnogi un “team” de invidiat. … Continue Reading

Alte sporturi / Concurs de biliard

noiembrie 29, 2011 Articole, Importante Comentarii oprite

Te pricepi la biliard? Vino la Clubul de biliard lângă autogara Orizont şi arată ce poţi.

Ai şansa să demonstrezi că eşti cel mai bun şi să câştigi premii în bani.

Pe 17 decembrie la Clubul de biliard se desfăşoară ediţia I!

Înscrierile se fac la sediul clubului până pe data de 15 decembrie sau la tel. 0720 / 142.349

Ia-ţi prietenii cu tine să te susţină… dar până atunci… antrenează-te!

Organizatorii acestei ediţii: OT-PDL Călăraşi, Complex Big Bazar, Belea Ionuţ.

Media / Stil FM, 8 ani de eter

noiembrie 28, 2011 Articole, Importante Comentarii oprite

Joi, 1 Decembrie, Stil FM împlineşte 8 ani de emisie. Ascultă şi începând cu ora 12:00 vei putea fi unul dintre câştigătorii multelor premii. Premii vor fi acordate şi participanţilor pe facebook. Fiţi pe fază-nu veţi regreta !!!

Liga 4/ Independenta - Gradistea 1-0/ Stan si Bran(dusa)

noiembrie 28, 2011 Articole, Importante 11 Comments

Sluga lui Dan Mircea s-a facut din nou de ras. De data aceasta, martor i-a fost Mircea Brandusa, cel mai exigent observator din Liga Tractoristilor.

Ca Daniel Stefan vrea sa inchida Subcolegiul Oltenita e putin probabil. In schimb, Gascanu are grija sa le dea ocazia oltenitenilor sa-si rupa singuri gatul. Seful CJA Calarasi isi permite sa faca experimente de dragul orgoliilor personale. Suparat ca Andrei Stan are gura mare, Stefan l-a delegat pe fluierasu oltenitean la derby-ul dintre Venus Independenta si Dunarea Gradistea.

… Continue Reading

Liga 4/ Mitreni - Oltenita 2-3/ Tilintoi este Raducioiu II

noiembrie 27, 2011 Articole 17 Comments

Golgheterul Vulturilor a intrat in atentia “titanilor” Dunarea Calarasi si Victoria Chirnogi.

Rezultatele slabe inregistrate de echipa din Oltenita la inceputul sezonului au fost cauzate de lipsa de experienta a jucatorilor antrenati de Nicolae Eftene. Acest lucru se dovedeste acum, cand Vulturii arata cu totul altfel datorita jocului bun prestat de catre fotbalistii din Oltenita.

… Continue Reading

Handbal / Divizia A / Program favorabil

noiembrie 26, 2011 Articole, Importante Comentarii oprite

Călărăşenii au un meci important duminică în Sala Polivalentă.

CSM Călăraşi are posibilitatea să obţină ,aximum de puncte în următoarele două etape care urmează. Primele puncte ar putea fi obţinute duminică, 27 noiembrie atunci când CSM Călăraşi va primi vizita celor de la Interhandbal Bucureşti. Oaspeţii vin cu gândul să strice calculele echipei cuplului Bedivan / Frîncu. Bucureștenii sunt la 3 puncte de călărășeni dar vor avea o misiune grea. Trupa de pe malul Borcei a reușit să câștige 6 din cele 9 meciuri în acest sezon și nu a pierdut nici un meci pe teren propriu. După partida de duminică, în runda a 12-a, CSM-ul va juca tot acasă de această dată în Sala Polivalentă își va face apariția Politehnica Iași. Acest meci va fi mult mai dificil pentru călărășeni și asta pentru că Poli este a 2-a în clasamentul actual.

Liga 3 / Jos pălăria pentru Chirnogi!

noiembrie 26, 2011 Articole, Importante 6 Comments

Victoria Chirnogi a terminat în primele 5 echipe din clasament.

În ultima etapă din tur, echipa pregătită de cuplul Augustin / Cristea a scos un egal, 0 – 0 cu Eolica Baia. „Am avut mulți accidentați și din această cauză am jucat ceva maislab. Dar… e bine și așa. Suntem pe obiectiv și vrem să rămânem tot așa de sus și din retur. Echipa, per ansamblu a jucat foarte bine în acest tur„, a afirmat pentru www.sportcalarasean.ro, edilul din Chirnogi, Vasile Checiu. … Continue Reading

Liga 4 / Mulţumim, domnule Caţaros!

noiembrie 26, 2011 Articole, Importante 1 Comment

Campionatul nostru judeţean, plin de pasiune şi sportivitate, a ajuns la finalul turului din sezonul 2011-2012.

În Liga 4, acolo unde se desfăşoară cel mai curat fotbal, echipele participante în spiritul sportului rege îşi desfăşoară activitatea în unul dintre cele mai pasionante campionate judeţene din România. Un fotbal despre care se știe că nu este corupt. La Călăraşi, în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) domină armonia şi spiritul sportului curat. Aici, unde domnul Bratu Caţaros este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, are loc o competiţie în care durităţile şi injuriile nu îşi au rostul, iar sportivitatea este etalată de fiecare participant în parte doar pe teren. În afara lui, cei care sunt prezenţi la această acţiune sunt prieteni, mai ceva ca fraţii. Domnul Bratu Caţaros a reuşit, prin oamenii pe care îi are în cadrul Comisiilor din forul fotbalistic judeţean, să formeze o competiţie de mare anvergură care va ajunge printre primele din ţară. … Continue Reading

Liga 3 / Dunărea - Rapid 0 - 1. Concluzia?

noiembrie 25, 2011 Articole, Importante 3 Comments

Când joci pe teren propriu şi ai primul şut pe spaţiul porţii adverse în min. 68, s-ar părea că nu mai e nimic de spus, concluziile fiind supărător de jenante.

Pe de altă parte, când ajungi pe buza prăpastiei, trebuie să te aştepţi că toate echipele cu care joci îşi vor programa punct (puncte) în meciul direct, iar a continua să le priveşti cu un aer de superioritate cu nimic justificat prin rezultatele anterioare, nu poate avea alt deznodământ decât rezultatul pe care îl citiţi.

… Continue Reading

Deces / A murit tatăl președintelui Constantin Sima

noiembrie 24, 2011 Articole, Importante Comentarii oprite

Aflăm cu multă părere de rău despre un deosebit necaz care a lovit familia preşedintelui clubului Dunărea Călăraşi, Constantin Sima - trecerea în nefiinţă a tatălui acestuia, Sotir Sima în vârstă de 94 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

Ca oameni de sport, pe care fotbalul - cu bunele şi relele lui - ne-a învăţat că dincolo de orice există prietenie şi omenie, suntem alături de familia îndoliată şi, pe această cale, transmitem sincere condoleanţe.

După cum ne comunică directorul sportiv al clubului Dunărea Călăraşi, Marin Ştefan, la meciul de mâine cu Rapid II Bucureşti, echipa va juca cu banderole negre şi înainte de începerea jocului va ţine un moment de reculegere.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească!

Liga 3 / Avancronica meciului Dunărea - Rapid II / Derby-ul suferinţei

noiembrie 24, 2011 Articole, Importante 6 Comments

Jocurile oficiale între reprezentantele fotbalului din municipiul de la malul Borcei şi echipa feroviarilor bucureşteni încep cu ediţia de campionat 1956.

Pe “terenul vechi” Progresul Călăraşi urma să joace cu Locomotiva M.C.F. Bucureşti (numele actualului Rapid între anii 1950-1958). Era prima ediţie a Diviziei C de după 1945, iar cele 51 de formaţii erau împărţite în patru serii. Celor pe care istoria i-a păstrat şi care au devenit nemuritori, amintindu-ne de ei privind fotografia alăturată, bucureştenii i-au opus pe: Coman, Dungu, Todor – Cristescu, Dodeanu, Macri, Garbeloti, Langa, Varzan – Filote, Roman, Olaru, Zeana, Milea, Ferenczi, antrenorii echipei fiind Fr. Ronnay şi Bazil Marian. Atunci a învins Locomotiva cu 1-0, iar la finalul campionatului va promova în Divizia B. … Continue Reading

Liga 3 / Avancronica meciului / Chirnogi - Eolica / Obiectiv îndeplinit

noiembrie 24, 2011 Articole, Importante 3 Comments

Antrenorul celor de la Chirnogi, Ionel Augustin, şi-a îndeplinit obiectivul propus la începutul acestui sezon.

Meci deosebit de interesant la Chirnogi între două echipe care ultimele două etape au plecat învinse de pe terenurile de joc şi care, acum în ultimul eşalon din tur, vor ca să-şi facă suporterii să zâmbească mulţumiţi. Pentru că suporterii celor două formaţii au toate motivele să fie mulţumiţi de comportarea favoriţilor lor în prima parte a campionatului. Şi când peste verdele gazonului, martor atâtor “lupte” se va aşterne pătura albă de nea, închinaţi o ceaşcă de ţuică fiartă şi uraţi-le măcar o comportare asemănătoare şi în partea a doua a campionatului. Şi, dacă se poate, de ce nu mai bună! … Continue Reading

Ziarul National scrie despre Ionel Augustin

noiembrie 24, 2011 Articole, Importante 1 Comment

Ieri fosta glorie a lui Dinamo, azi navetist la Chirnogi.

Fosta glorie a gruparii din Stefan cel Mare este antrenor in Liga 3, la Viitorul Chirnogi. In fiecare zi, “Oneata” face 160 de kilometri cu microbuzul, pana la stadionul din localitate, totul pentru un salariu de 2.000 de lei.

… Continue Reading

Liga 3 / Dunărea… la minus 5!

noiembrie 23, 2011 Articole, Importante 5 Comments

Dunărea Călăraşi a ajuns într-o situaţie critică. În acest context, preconizăm că echipa lui Petrescu va avea un retur destul de urât.

Trupa de pe malul Borcei poate sta liniştită la ora actuală. Călărăşenii stau pe un loc periculos în clasament (10), o poziţie care este retrogradabilă în acest moment dacă luăm în calcul schimbările de reformă ale Federaţiei Române de Fotbal (FRF). După cum se ştie, la începutul acestui sezon, Comitetul Executiv al FRF a aprobat reforma sistemului competiţional pentru Liga 2 şi 3 pentru următoarele trei sezoane. Intenţia finală a FRF este de a se ajunge în vara lui 2013 la două serii de câte 12 echipe cu sistem de play-off/play-out în Liga 2, respectiv şase serii de câte 12 echipe cu sistem de play-off/play-out în Liga 3. … Continue Reading

BANCUL ZILEI

noiembrie 22, 2011 Articole, Importante Comentarii oprite

La Adunarea Generala a Asociatiei Judetene de Fotbal Calarasi, Bratu Cataros, garbovit de ani
si plictisit de povara puterii, se adreseaza participantilor:
- Dragii mei, eu… eu m-am hotarit sa renunt. Propun sa fie ales in locul meu
prietenul meu, George Coman!
- Huooo! Huooo!
- Atunci propun sa ma inlocuiasca la presedintie prietenul meu, Dumitru Pandrea.
- Huooo! Huooo!
- Smecherilor! Stiam eu ca tot pe mine ma vreti!!!

CJA Călăraşi / Solomon, arbitrul cu cele mai multe meciuri în acest sezon. “Gâscanu” e lider la observatori

noiembrie 22, 2011 Articole, Importante 14 Comments

Viorel Solomon este arbitrul călărăşean care a condus cele mai multe partide la centru în liga judeţeană, în acest tur de campionat.

Cel mai bun arbitru ales în anul 2009, Viorel Solomon a început cariera de arbitraj în 1990, la vârsta de 19 ani, la partida Unirea Dragalina – Avântul Pietroiu. În prezent, el are la activ 24 de meciuri în turul campionatului 2011-2012. Solomon este urmat acum în clasamentul arbitrilor de centru din cadrul Comisiei Judeţene de Arbitri, de Virgil Văleanu - cu 22 de meciuri, George Coman – 20 şi Ion Fenghea – 19, conform frf-ajf.ro.

… Continue Reading

Liga 4/ Gradistea - Dragos Voda 2-2/ Oancea a oprit Dunarea

noiembrie 21, 2011 Articole, Importante 5 Comments

Prestatie de exceptie a “centralului” Ionel Ivanciu la partida incheiata la egalitate de catre Dunarea Gradistea si Victoria Dragos Voda.

Fotbalul este mereu imprevizibil, iar spectacolul este dat, de cele mai multe ori, de surprizele furnizate de catre echipele mici. Privind in istorie, Dunarea Gradistea poate fi privita drept un colos in Liga Tractoristilor. Adversarul de sambata are un nume cu rezonanta in istorie, Dragos Voda, dar nu si in fotbalul calarasean.

… Continue Reading

Liga 4 / Sohatu, Fundulea și Venus, campioane de toamnă. Încă un scandal în Liga Tractoriștilor

noiembrie 21, 2011 Articole 13 Comments

Turul campionatului județean de fotbal, sezonul 2011-2012, destul de disputat mai mult pe la „cilise” s-a terminat.

După etapa a 13-a, Viitorul Sohatu – Seria A, Progresul Fundulea – Seria B și Venus Independența – Seria C, au terminat pe primul loc în eșaloanele în care își dispută meciurile din Liga Tractoriștilor. Evident, nici în ultima etapă din tur nu s-a disputat conform regulamentului sportiv. Un mega, super, scandal a avut loc la partida dintre Avântul Pietroiu și Unirea Dragalina, meci întrerupt în minutul 81. La acest așa zis joc de fotbal, „fluierașul” Liviu Mitea din Oltenița și-a luat o mamă de bătaie de la un jucător, pardon „huligan” de la echipa din Dragalina. … Continue Reading

Liga 4/ Oltenita - Luica 1-1/ Tilintoi, stralucitor pe ceata

noiembrie 21, 2011 Articole, Importante 9 Comments

Echipa lui Nicolae Eftene a obtinut un punct datorita reusitei lui Alexandru Tilintoi. Jocul echipei a fost pe placul suporterilor din Oltenita, care au infruntat cu stoicism frigul patrunzator.

Doua echipe degerate si un stadion in paragina au fost ingredientele jocului disputat ieri la Oltenita, de formatia locala, Vulturii, si Avantul Luica. Privind clasamentul Seriei A, oaspetii, care isi doresc enorm ca si in sezonul viitor sa joace in Liga Tractoristilor, porneau ca favoriti.

… Continue Reading

Liga 4 / Plumbuita a luat primele puncte din campionat de la Petrolul

noiembrie 20, 2011 Articole 15 Comments

Pe terenul din Plumbuita echipa a învins Petrolul Ileana.

După un început bun al echipei oaspete, Speranţa intră în joc şi în min 25 Silviu este faultat în careu şi tot el execută penalty, dar mingea loveşte bara, iar un jucător al echipei Ileana trimite în corner. Faza este bătută de Silviu, iar Bădina dă mingea peste poartă la un metru. În min 37 Plumbuita deschide scorul după o centrare a lui Silviu şi o reluare a lui Marius(Piciu) în plasă. … Continue Reading

Liga 3 / Dunărea retrogradează!

noiembrie 18, 2011 Articole, Importante 3 Comments

La Ianca, în meciul cu Conpet Cireşu, Dunărea s-a făcut de râs, confirmând “talentul deosebit” pe care îl are în situaţii ridicole devenind ridicolă. A deschis scorul în min. 5 prin Adrian Bălan, primul lui gol în acest campionat, după ce s-au jucat 13 etape! Şi este ATACANT!

A primt gol la începutul reprizei secunde, în min. 49 (S. Nicoliţă), demonstrând că învăţăturile de la meciul cu C.S. Eforie, când s-a luat golul egalizator în min. 46, au fost însuţite de elevii cuplului Petrescu/Andronache ca apa pe penele gâştelor. În min. 90+5 (Puşcaşu) a adus victoria gazdelor (a doua din 8 jocuri, aici a bătut cine a vrut şi cine nu a vrut!), moment în care Dunărea juca fără Topor, eliminat în min. 60 (2 avertismente) şi V. Nicolae eliminat (direct “roşu”) în min. 66.

… Continue Reading

Liga 4 / Dă-i bătaie în Liga Tractoriştilor!

noiembrie 18, 2011 Articole, Importante 10 Comments

Numai fotbal nu e ăsta în aşa-zisul Campionat Judeţean.

Fotbalul “aranjat” de Bratu Caţaros, şeful suprem al Asociaţiei Judeţene de “Furt”, pardon de Fotbal Călăraşi a mai scris o filă de istorie. Runda trecută, mai multe meciuri “trucate” şi “fabricate” de Caţaros, aranjate într-o aşa-zisă ordine, numită etapă, nu s-au jucat. Ba la unele au ieşit şi scandaluri, bătăi şi cu arbitri fugăriţi prin câmpiile din Bărăgan. Cică partidele care nu s-au disputat şi la care au ieşit scandaluri se judecă la Comisia de Disciplină. O comisie care ” îi face pe plac” conducătorului suprem care bea “zeamă albă” în ceaşcă de cafea, la renumita bodegă “Corona”. Revenind la Comisia de Disciplină, aici Pandrea Dumitru, fost miliţian de meserie, îşi ştie bine “statutul”. Omul cică este legist şi îi arde pe cei care greşesc conform regulamentului. Noi l-am întreba, care regulament? Acela făcut de Caţaros “aşa cum vrea muşchiu’ lui”. … Continue Reading

Liga 3 / Surpriza etapei va fi “Victoria” celor din Chirnogi?

noiembrie 17, 2011 Articole 3 Comments

Trupa lui Augustin joacă mâine cu liderul seriei, Unirea Slobozia!

Dacă pentru liderul clasamentului Unirea Slobozia nu va fi nicio surpriză, ci o bifare de grafic a unei noi victorii în această etapă, elevii lui Ionel Augustin şi Adrian Cristea pot produce marea surpriză. Nu numai a etapei ci a întregului tur de campionat.

Gazdele, cu două sincope pe terenul propriu, din care una a trezit mari semne de întrebare, dar cu un parcurs ireproşabil în deplasare, conduc liniştite în clasament. Şi va fi şi mai liniştite dacă meciul dintre Ştefăneşti şi Afumaţi se va termina cu o egalitate, gând ascuns şi pentru chirnogeni. Deci, nu-şi fac probleme şi par oparecum detaşaţi de miza meciului cu Victoria Chirnogi. … Continue Reading

Liga 3 / “Acţiunile” Dunării în scădere

noiembrie 17, 2011 Articole 2 Comments

Dunărea joacă mâine la Cireşu, un adevărat derby pentru călărăşeni care sunt acum la ananghie.

Orice analiză, în avanpremieră, a unui meci de fotbal, porneşte de la mai multe elemente, cât de cât specifice celor două echipe, dar când ajungi să constaţi că ambele s-ar putea rezuma numai la înfrângerea identică cu Viitorul Axintele, parcă nu mai este nimic de spus!

Trupa lui Petrescu nu mai sperie pe nimeni

Cu o singură victorie şi 6 înfrângeri, golaveraj 3-15 pe “terenul propriu de la … Ianca”, nou-promovata din Cireşu pare victimă sigură şi în această partidă. Vine … Dunărea Călăraşi, un nume care odată impunea respect încă de la … programarea meciului, nu de la vestiare, cum se mai spune. … Continue Reading

Search This Site:

Alege

Cea mai bună echipă de seniori în anul 2011?

  • Victoria Chirnogi (44%, 275 Votes)
  • Dunărea Călărași (26%, 161 Votes)
  • Venus Independenţa (24%, 150 Votes)
  • Progresul Fundulea (6%, 34 Votes)

Total Voters: 620

Loading ... Loading ...

Alege

Cea mai bună echipă de juniori?

  • Dunărea Ciocănești (39%, 274 Votes)
  • Unirea Spanțov (39%, 273 Votes)
  • Progresul Fundulea (14%, 99 Votes)
  • Șoimii Unirea (8%, 50 Votes)

Total Voters: 696

Loading ... Loading ...

Alege

Cel mai bun fotbalist călărăşean din Liga 3 în 2011?

  • Gabriel Cotea (37%, 411 Votes)
  • Gheorghe Ioniţă (30%, 334 Votes)
  • Victor Petre (Dunărea Călăraşi) (14%, 158 Votes)
  • Costin Cucu (Victoria Chirnogi) (8%, 86 Votes)
  • Mircea Ştefan (3%, 37 Votes)
  • Flavius Tarţa (2%, 20 Votes)
  • Iulian Răduţă (2%, 17 Votes)
  • Anton Florin (2%, 17 Votes)
  • Cristian Mitrea (1%, 13 Votes)
  • Viorel Nicolae (1%, 8 Votes)

Total Voters: 1,101

Loading ... Loading ...

ALEGE

Cel mai bun jucător de fotbal din Liga 4 în 2011?

  • Andrei Liscan (Olteniţa) (24%, 182 Votes)
  • Alexandru Tilintoi (Olteniţa) (22%, 169 Votes)
  • Adi Oprea (Venus) (18%, 138 Votes)
  • Cătălin Coman (Venus) (8%, 58 Votes)
  • Gigi Costea (Spanţov) (7%, 50 Votes)
  • Sorin Budeanu (Olteniţa) (6%, 48 Votes)
  • Fănel Porumbel (Venus) (6%, 44 Votes)
  • Alexandru Hublea (Fundulea) (4%, 32 Votes)
  • Marius Costache (Plătăreşti) (3%, 23 Votes)
  • Ionuţ Cobe (Săruleşti) (2%, 17 Votes)

Total Voters: 761

Loading ... Loading ...

ALEGE

Antrenorul anului în fotbalul călărășean?

  • Ionel Augustin (Chirnogi) (33%, 182 Votes)
  • Nicolae Eftene (Olteniţa) (21%, 118 Votes)
  • Ilie Zeciu (Venus) (21%, 115 Votes)
  • Virgil Bogatu (Under 16) (8%, 43 Votes)
  • Valeriu Petrescu (Dunărea) (6%, 35 Votes)
  • Marius Păun (Dunărea Juniori) (5%, 26 Votes)
  • Gheorghe Diță (Fundulea) (4%, 21 Votes)
  • Adrian Ghiuţă (Atletic Junior) (2%, 18 Votes)

Total Voters: 558

Loading ... Loading ...

ALEGE

Cel mai bun conducător din fotbalul judeţean?

  • Anghel Olteanu (Unirea) (33%, 250 Votes)
  • Mircea Dan (Chirnogi) (24%, 183 Votes)
  • Radu Ion (Venus) (22%, 165 Votes)
  • Constantin Sima (Dunărea) (5%, 39 Votes)
  • Gheorghe Dobre (Modelu) (4%, 30 Votes)
  • Bratu Cațaros (AJF Călăraşi) (4%, 29 Votes)
  • Dorel Dorobanțu (Fundulea) (3%, 23 Votes)
  • Iulian Iacomi (Lehliu) (3%, 22 Votes)
  • Marius Prevenda (Dâlga) (2%, 21 Votes)

Total Voters: 762

Loading ... Loading ...

ALEGE

Cel mai slab conducător din fotbalul călărăşean?

  • Constantin Sima (Dunărea Călăraşi) (51%, 247 Votes)
  • Vasile Tîrşolea (Phoenix Ulmu) (29%, 138 Votes)
  • Bratu Caţaros (AJF Călăraşi) (20%, 95 Votes)

Total Voters: 480

Loading ... Loading ...

ALEGE

Cel mai bun arbitru de fotbal în 2011?

  • Cristian Andrei (42%, 239 Votes)
  • Costin Dan (34%, 195 Votes)
  • Gabi Balaban (24%, 140 Votes)

Total Voters: 574

Loading ... Loading ...

ALEGE

Cel mai bun asistent de fotbal în 2011?

  • Dragoș Bobeică (44%, 245 Votes)
  • Ionel Rădulescu (38%, 214 Votes)
  • Theodor Brândușă (18%, 103 Votes)

Total Voters: 562

Loading ... Loading ...

ALEGE

Revelaţia anului în fotbalul călărăşean?

  • Victoria Chirnogi (35%, 177 Votes)
  • Vulturii Olteniţa (24%, 119 Votes)
  • Înainte Modelu (23%, 116 Votes)
  • AEK Podul Pitarului (12%, 60 Votes)
  • Şoimii Unirea (6%, 30 Votes)

Total Voters: 502

Loading ... Loading ...

ALEGE

Deziluzia anului în fotbalul călărăşean?

  • Dunărea Călăraşi (48%, 223 Votes)
  • Phoenix Ulmu (36%, 168 Votes)
  • Venus Independenţa (6%, 29 Votes)
  • Viitorul Dâlga (6%, 27 Votes)
  • Viitorul Sohatu (4%, 21 Votes)

Total Voters: 468

Loading ... Loading ...

Parteneri media

Observator de Calarasi
Argument
Ana Maria Gonciu Media
Radio Zu - Stil FM
Art Multimedia
Revista Trend
Olteniteanul.ro

 

noiembrie 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct   Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Anunţuri de mică publicitate

Articole importante

Amical / Dunărea a făcut egal cu Mangalia

ianuarie 25, 2012

Când ţi-a ajuns cuţitul la os şi nu există altă scăpare decât să uiţi ce a fost şi să o iei de la capăt pe “repede-înainte”, viscolul, ploaia, vâtul, codurile … colorate nu te pot opri ca să realizezi ceea ce nu ai realizat când erau momentele pentru realizări.
Pe o vreme câinoasă, Dunărea Călăraşi a [...]

Sondaj / Anghel Olteanu, cel mai bun conducător din fotbalul judeţean

ianuarie 24, 2012

Edilul localităţii Unirea, Anghel Olteanu, a fost ales în “Top Fotbal 2011” cel mai bun conducător din fotbalul judeţean.
La fel ca la finalul anului 2010, site-ul sportcalarasean.ro, cotidianul „Observator de Călăraşi” și Stil FM-Radio ZU au organizat în perioada 1 – 30 decembrie 2011 un sondaj în care iubitorii sportului rege au putut votat electronic [...]

Buget / Edilul Nicolae Dragu salvează sportul local

ianuarie 24, 2012

Primăria Municipiului Călăraşi a alocat o sumă de bani în concordanţă cu performanţa sportivilor călărăşeni.
Speranţe de mai bine pentru sportul călărăşean în 2012. Încântat de rezultatele şi performanţele obţinute anul trecut de sportivii călărăşeni, în ciuda unui buget de austeritate, edilul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, a declarat pentru cotidianul “Observator de Călăraşi” că propune Consiliului [...]

Fotbal - sală / S-au stabilit meciurile optimilor de finală la “Cupa Iernii2012″

ianuarie 23, 2012

Partidele din cadrul grupelor s-au încheiat, acum vor urma meciurile din faza eliminatorie.
În ultimele jocuri disputate weekend-ul trecut, cel mai spectaculos meci a fost R&S Guard cu FC Gepo. Ambele formaţii sunt favorite la câştigarea acestui turneu şi s-au întâlnit într-o partidă spectaculoasă din cadrul Grupei B. Trupa lui Mihai Stroe, patronul R&S Guard Security [...]

Amical / După patru luni, Dunărea câștigă un meci

ianuarie 21, 2012

16 septembrie 2011 - o dată de referinţă pentru Dunărea Călăraşi în istoria ei de peste 30 de ani de când poartă acest nume.
La această dată, echipa călărşeană învingea A.C.S. Berceni cu 2-0 pentru ca, mai apoi, timp de peste 4 luni, să “uite gustul victoriei”. 21 ianuarie 2012 - ziua în care [...]

Handbal / Liga Națională / Greu de digerat

ianuarie 21, 2012

Chiar după o pauză de o lună şi jumătate, când pierzi “acasă” al doilea meci consecutiv, nu poate fi un motiv de laudă.
Chiar dacă, la meciul cu C.S.M. Satu Mare s-a motivat cu “un accident regretabil”, iar acum se încearcă o justificare prin “au fost mai pragmatici şi au speculat la maxim greşelile noastre”!
Meciul a [...]

Fotbal - sală / Vezi clasamentele şi meciurile din acest weekend de la “Cupa Iernii 2012″

ianuarie 20, 2012

Partidele din cadrul Cupei Iernii la fotbal în sală vor continua şi în acest weekend.
Mâine şi duminică vor avea loc ultimele partide din grupe. De săptămâna viitoare încep meciurile tari. Mâine se vor disputa trei partide din runda a 5-a, urmând ca derby-urile adevărate să aibă loc duminică de la ora 11:00. Balul îl va [...]

Handbal / Liga Națională / Vin minerii!

ianuarie 20, 2012

Astăzi, Dinamo Călărași va susține primul meci oficial din acest an în Liga Națională.
O lună şi jumătate e cam mult de aşteptat după ce … te-ai spurcat la trufandale! O lună şi jumătate în care am sperat ceva-ceva de la naţionala lui Stângă, dar după ce ani şi ani i-am învăţat pe alţii ce [...]

Liga 3 / Victoria Chirnogi pleacă la Predeal

ianuarie 19, 2012

Echipa chirnogeană își va muta lotul într-o pregătire centralizată la Predeal.
Reunit, la începutul aceste săptămâni, lotul echipei Victoria Chirnogi va efectua un stagiu de pregătire, în stațiunea Predeal, unde va desfășura un program bine structurat de pregătire fizică, presărat cu meciuri amicale. „Am ales să mergem la Predeal pentru că sunt condiții foarte bune de [...]

Liga 3 / Răstunare de situație la Dunărea. Primarul Dragu a limpezit apele

ianuarie 19, 2012

Proverbul românesc, cel cu pisica şi şoarecii s-a adeverit deplin în situaţie clubului Dunărea.
Căteva zile lipsă din localitate a primarului Dragu şi subiectul “fotbal” şi “clubul Dunărea” a luat-o razna - se adună, dar o face pe rate şi contigente începând de luni şi terminând cu ultimii veniţi, va face apelul noul antrenor Petre [...]

CSS / Sume de bani cheltuite nejustificat şi alte nereguli grave descoperite la CSS Călăraşi

ianuarie 19, 2012

În cadrul Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Călăraşi, club aflat în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean se întâmplă lucruri necurate.
În loc să se ocupe cu depistarea şi selecţionarea viitorilor sportivi călărăşeni, conducerea CSS are alte treburi mai importante. Cotidianul „Observator de Călăraşi” a publicat mai multe articole în perioada 2010-2011 în care a scos la iveală deficienţele [...]

Handbal - Liga Naţională / Dinamo va juca tot la Călăraşi

ianuarie 17, 2012

Vineri, 20 ianuarie a.c., echipa lui Dinamo are primul meci pe acest an.
Echipa de handbal, Dinamo Călăraşi, va continua să-şi susţină meciurile de pe teren propriu în cadrul Ligii Naţionale, la Călăraşi în Sala Polivalentă. Echipa Clubului Dinamo va începe anul acesta de pe poziţia a cincea în clasamentul oficial. Primul test pentru bucureştenii cu [...]

Liga 3 / Gigiu confirmat la Dunărea. Petrescu a demisionat!

ianuarie 16, 2012

Site-ul Sport la Dunăre anunța anul trecut în exclusivitate faptul că Petre Gigiu va fi tehnicianul care va prelua Dunărea Călărași din acest an.
Ştirea a fost confirmată acum, când acest lucru s-a și întâmplat, cu acte în regulă. Petre Gigiu vine mâine la Călărași să țină primul antrenament oficial în cadrul clubului Dunărea. Tehnicianul a [...]

Fotbal - sală / Lipsă de fair-play la “Cupa Iernii 2012″

ianuarie 16, 2012

Spiritele au început să se încingă la competiţia care se desfăşoară în weekend la Călăraşi.
Meciurile din cadrul „Cupei Iernii 2012”, la fotbal în sală au trecut deja de etapa a 4-a. Şi în weekendul care a trecut au avut loc mai multe partide în care s-au decis în mare parte favoritele. OT PDL, R&S Guard [...]

Liga 3 / Reunire fără Augustin la Chirnogi

ianuarie 15, 2012

Tehnicianul, Ionel Augustin s-a despărţit pe cale amiabilă de echipa pe care a dus-o pe locul 5 în Liga 3.
Lotul Victoriei din Chirnogi se va reuni mâine, dar fără antrenorul Ionel Augustin. “Oneaţă” şi-a reziliat contractul cu clubul de fotbal Victoria Chirnogi, “de comun acord”, aşa cum au anunţat oficialii trupei din Chirnogi. “Asta este. [...]

Liga 3 / Echipele călărăşene încep pregătirile. Dunărea are viaţă grea

ianuarie 15, 2012

Echipele, Dunărea Călăraşi şi Victoria Chirnogi se reunesc mâine în vederea pregătirii pentru retur.
Fotbaliştii de la cele două echipe călărăşene care activează în Liga 3 au încjheiat vacanţa. Dunărea Călăraşi şi Victoria Chirnogi îşi vor relua pregătirile pentru retur. Conducerile celor două cluburi parcă s-au înţeles ca reunirea să aibă loc în aceeaşi zi, 16 [...]

Analiza ProSport: “A murit sportul la Călăraşi”

ianuarie 12, 2012

Într-o analiză a cotidianului sportiv ProSport ne demonstrează cât de slab este judeţul nostru în materie de sport.
ProSport continuă analiza sportului românesc pe baza numărului de practicanţi, aşa cum rezultă din cel mai recent raport prezentat de Institutul Naţional de Statistică (INS). “Recensământul” pe judeţe este şi mai elocvent pentru situaţia dramatică a sportului, iar [...]

Fotbal - sală / “Cupa Iernii 2012″ / Finala va avea loc pe 4 februarie. Vezi aici meciurile următoare

ianuarie 12, 2012

Pe 4 februarie 2012 este programată finala competiţiei care a adunat la start 24 de echipe.
Meciurile din cadrul “Cupei Iernii 2012″ vor continua şi în acest weekend. Sâmbătă şi duminică se vor juca partidele din cadrul etapelor III şi IV. Favoritele acestei ediţii, OTPDL şi R&S Guard Security plec ca favorite în partidele [...]

Fotbal judeţean / Liga 4 Călăraşi, singurul campionat din ţară unde echipele nu retrogradează

ianuarie 11, 2012

O statistică făcută de site-ul www.sportcalarasean.ro ne arată cât de slab este campionatul judeţean făcut de şeful Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Călăraşi, Bratu Caţaros.
Pornind de la prevederea R.O.A.F. - art. 30, punctul 3, litera “a”, referitoare la competenţele de organizare a concursurilor oficiale şi cunoscând experienţa AJF Călăraşi de simplificare până la desfiinţare, am [...]

Liga 3 / Petre Gigiu, director-tehnic la Dunărea

ianuarie 10, 2012

Petre Giugiu vine la Dunărea pe postul de director-tehnic.
Celebrul tehnician Petre Gigiu, care a antrenat timp de trei ani în Algeria, un sezon în Emiratele Arabe Unite şi mai bine de doi ani la tineretul lui Al-Hilal, nu a mai venit la Călărași la începutul acestei săptămâni pentru a prelua echipa de pe malul Borcei, [...]

Fotbal - sală / Cupa Iernii 2012 / Clasamente după etapa a II-a

ianuarie 9, 2012

Echipele cotate ca favorite în cadrul acestrui turneu au terminat pe primele poziţii.
OT-PDL şi R&S Guard Security sunt formaţiile care au cele mai mari şanse să ajungă în marea finală din acest an la Cupa Iernii 2012, întrecere care a început deja. După etapa a II-a formaţiile conduse de Dragoş Coman (OT-PDL) şi [...]

Fotbal - sală / R&S Guard Security și OT-PDL, favorite la „Cupa Iernii 2012„

ianuarie 8, 2012

Echipa lui Dragoș Coman și cea a lui, Mihai Stroe par favorite la această întrecere.
Dacă în anii trecutți, trupa lui Mihai Stroe, R&S Guard Security, era ciuca bătăilor, iată că în acest an s-au schimbat puțin proporțiile. În primul meci de la această competiție, R&S Guard a zdrobit Dor Mărunt cu scorul de 18 – 3, [...]

Fotbal - sală / „Cupa Iernii 2012„ începe mâine

ianuarie 5, 2012

Cea mai tare întrecere de la Călărași, „Cupa Iernii 2012„ la fotbal în sală își va deschide mâine porțile.
Nu mai puțin de 24 de formații se vor bate pentru trofeul pus în joc de organizatorii acestei competiții, OT PDL-tineret Călărași, o întrecere care a devenit o adevărată tradiție pe plaiurile noastre mioritice.
Prima competiţie pe acest [...]

Nicolae Dragu: „Am discutat cu Gigiu, el va fi noul antrenor„

ianuarie 4, 2012

Edilul Nicolae Dragu a afirmat pentru sportcalarasean.ro că Petre Gigiu va fi noul tehnician.
Președintele Consiliului Director, al AFC Dunărea 2005, Nicolae Dragu a declarat în exclusivitate pentru Sport la Dunăre că echipa de pe malul Borcei va renunța la serviciile actualului antrenor, Valeriu Petrescu. „Sunt foarte supărat pe el. Am auzit numai lucruri urâte [...]

Top Fotbal 2011 / Judecata și hotărârea fanilor este totdeauna fără recurs!

ianuarie 2, 2012

Anul fotbalistic 2011 a devenit amintire! O “amintire” care, în afară de această … calitate, nu are nimic deosebit, nimic care să ne facă a-l regreta. O simplă pagină de istorie a fotbalului călărăşean, menţinută doar pentru a respecta cronologia.
Anul 2011 a fost anul în care Dunărea Călăraşi dintr-o promisiune (”în doi ani vom [...]

Sport la Dunăre vă urează un An Nou fericit şi La mulţi ani!

decembrie 30, 2011

An Nou fericit!
Să trecem fără regrete peste tot ce a fost şi să luăm din trecut numai lucrurile bune care ne-au fost date, lucrurile bune pe care le-am făcut. Să preţuim prezentul şi valorile prezente în viaţa noastră! Şi să intrăm în Noul An ca într-o casă nouă, în care să domnească speranţa, [...]

EXCLUSIV! / 2012 va prinde Dunărea cu Petre Gigiu pe banca tehnică

decembrie 29, 2011

Fostul technician al celor de la Minerul Lupeni va prelua Dunărea Călărași.
Surse din cadrul clubului Dunărea Călărași, susţin că Petre Gigiu va fi noul antrenor al echipei de pe malul Borcei. Gigiu a avut deja o discuție cu edilul Nicolae Dragu și spune că a preluat Dunărea Călărași. Însă, la ora actuală în cadrul clubului [...]

Revelionul fotbalistilor, pe 2 ianuarie, la Sala Polivalenta

decembrie 29, 2011

2012 incepe in forta. Sala Polivalenta din Calarasi va fi gazda unui eveniment unic in istoria judetului.
Lumea fotbalului calarasean este una mica, motiv pentru cei care se lupta in Liga Tractoristilor vor lasa orgoliile si se vor aduna luni, 2 ianuarie, cu incepere de la ora 22:00, la Sala Polivalenta din Calarasi pentru a lua [...]

Gala Sportului Călărăşean / Bani, cupe şi diplome, pentru sportivii călărăşeni

decembrie 22, 2011

Cei mai buni sportivi pe anul 2011 au fost premiaţi în cadrul unei Gale care a avut loc la sediul CSM Călăraşi.
Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Călăraşi i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai judeţului în 2011 în cadrul unei gale care a avut loc luni, 19 decembrie, la sediul Clubului Sportiv [...]

CSM Călăraşi / Dumitru Chirilă: “Misiunea asumată de fiecare persoană din CSM este performanţa”

decembrie 15, 2011

CSM Călăraşi a reuşit şi anul acesta să depăşească un număr record de medalii.
Sportivii CSM au obţinut în anul 2011 - faţă de mărimea, puterea economică şi istoria sportului călărăşean - un număr impresionant de medalii în campionatele şi concursurile oficiale naţionale şi internaţionale, respectiv 73 de medalii, faţă de numai 60 de medalii obţinute [...]

Fotbal - Juniori / Unde sunt juniorii Dunării, Sima?

decembrie 14, 2011

Sima se laudă că face “totul” pentru juniorii Dunării, însă situaţia reală este alta. Sima încearcă să ne mintă ca la Budeşti.
Analizaţi şi comparaţi cele două ediţii de campionat ale juniorilor din “mandatul Sima”. Ediţia 2010/2011 - comportare onorabilă într-o serie cu Steaua, Dinamo, Sportul Studenţesc, Rapid etc. Şi copiii au jucat! Chiar cu lacrimi [...]

Premiere / Gala Sportului călărăşean va avea loc pe 19 decembrie

decembrie 13, 2011

Anul acesta, cei mai buni sportivi vor fi premiaţi pe 19 decembrie, la sediul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călăraşi.
Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport (DJTS) Călăraşi a definitivat clasamentul celor mai buni sportivi, antrenori, precum şi celor mai bune cluburi, echipe pe anul acesta. În clasamentul celor mai buni sportivi pe podium se află canotoarea [...]

Liga 4 / Furtună în weekend: Venus – Modelu!

decembrie 12, 2011

Sâmbătă, 17 decembrie, va avea loc derby-ul dintre Venus şi Modelu.
În Seria A, după prima rundă a returului, Viitorul Sohatu se află pe primul loc la un punct distanţă de AEK Podul Pitarului. Sohatu are 41 de puncte şi trage tare să câştige acest eşalon pentru a participa la play-off-ul din vară. În etapa jucată [...]

DJTS / Așa arată clasamentul final al celor mai buni sportivi, antrenori și cluburi pe anul 2011

decembrie 11, 2011

Cotidianul Observator de Călăraşi publică mâine în avanpremieră clasamentul final pe anul 2011.
Aşa cum am anunţat în urmă cu câteva zile, canotoarea Mădălina Buzdugan va fi oficial cea mai bună sportivă a anului 2011. Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJTS) va stabili mâine clasamentul celor mai buni sportivi, antrenori şi cluburi pe anul în [...]

Handbal / Liga Națională / Mesaj pentru Petre Cosma, urare pentru călărășeni

decembrie 10, 2011

Cu o etapă în urmă, Dinamo Municipal Călăraşi s-a despărţit de pătimaşii suporteri călărăşeni cu capul plecat.
Nu umiliţi, iar publicul care meci de meci i-a purtat pe valurile victoriei a înţeles, a aplaudat şi - parcă - le-a transmis: “Să fie pentru ultima dată!”. Elevii lui Sebastian Bota şi Ionel Ene au priceput că [...]

Fotbal / Liga 3 / Dunărea, ce a fost şi ce a ajuns…

decembrie 8, 2011

Formaţia călărăşeană a avut un parcurs urât în prima parte a campionatului.
Site-ul nostru vă propune o amplă analiză a turului sezonului 2011-2012 a echipei fanion a judeţului, Dunărea Călăraşi. La o simplă analiză observăm foarte clar că trupa lui Valeriu Petrescu în clasamentul adevărului se află pe locul 11 cu -8, o zonă retrogradabilă fără [...]

Handbal / Liga Naţională / Dinamo joacă mâine ultimul meci din acest an

decembrie 8, 2011

Dinamo joacă mâine ultimul meci din acest an.
Dinamo Municipal Călăraşi va disputa mâine de la ora 18:00, ultimul meci din acest an. Handbaliştii dinamovişti se vor deplasa la Ploieşti pentru a da piept cu CS Municipal, meci contând în runda a 11-a. Dinamo vine de pe poziţia a 6-a a clasamentului Naţional în vreme ce [...]

EXCLUSIV! / Mădălina Buzdugan va fi şi anul acesta cea mai bună sportivă a judeţului

decembrie 8, 2011

Canotoarea călărăşeană va primi pentru al doilea an consecutiv titlul de cea mai bună sportivă a judeţului.
Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Călărași va anunţa, în câteva zile, numele celor zece laureaţi ai anului 2011, precum şi ale echipelor sau sportivilor care vor obţine premii speciale. Canotoarea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași, Mădălina Buzdugan, [...]

Handbal / Divizia A / Sperăm la podium?

decembrie 8, 2011

Călărăşenii şi-au revenit după plecarea lui Bedivan şi au câştigat în etapa a 12-a cu Poli Iaşi.
După ce în urmă cu două etape handbaliştii călărăşeni de la CSM au pierdut exact când nu trebuiau să piardă (partida de tristă amintire cu ACS Interhandbal Bucureşti), dar mai ales după ce s-a schimbat sala de disputare a [...]

Liga 3 / Nu-l opreşte nimeni? / Sima l-a demis pe antrenor şi vinde echipa fanion a oraşului!

decembrie 7, 2011

Tensiune maximă la Dunărea înainte de despărţirea din pauza de iarnă dintre conducerea clubului şi jucătorii echipei.
Mai mulţi fotbalişti călărăşeni n-au vrut să plece acasă la finalul turului, pe motiv că nu şi-au primit salariile şi au vrut să stea de vorbă cu preşedintele clubului, Constantin Sima, iar de aici a început scandalul. Câţiva jucători [...]

Liga 4 / Caţaros a mai pus-o de un scandal!

decembrie 6, 2011

Ca şi cum nu ar fi destule scandalurile din fotbalul judeţean şi “uitând” că ocupă un fotoliu prin votul reprezentanţilor echipelor de fotbal, domnul preşedinte se comportă ca pe propria moşie.
În etapa a XV-a, în seria A, apare un joc “nedisputat”. Au fost multe şi vor mai fi, dar acesta are o poveste aparte. Numai [...]

Liga 4 / În Liga Tractoriştiolor, porcul se taie pe terenul de fotbal!

decembrie 5, 2011

În seria A şi C se mai joacă 2 etape - 10/11 decembrie şi 17/18 decembrie. Cică aşa au hotărât delegaţii în august, la şedinţa tehnică dinaintea începerii campionatului. Pe 17 (Seria C) şi pe 18 (Seria A) probabil că vor tăia porcul la terenul de fotbal!

Fotbalul nostrum judeţean va intra în cartea Recordurilor [...]

Ultima oră / Atletic Junior a învins Academia lui Hagi la „Trofeul Gheorghe Ene”

decembrie 4, 2011

Echipa de copii şi juniori a lui Adrian Ghiuţă s-a clasat pe locul II la faza de zonă a „Trofeul Gheorghe Ene”
Clubul Atletic Junior Călăraşi a participat în perioada 2-4 decembrie la competiţia organizată de Federaţia Română de Fotbal – Trofeul „Gheorghe Ene”. La această fază zonală au participat mai multe echipe din ţară printre [...]

Handbal / Divizia A / Bedivan, ai venit ca să ai de unde să pleci?

decembrie 4, 2011

Călărăşenii vor juca duminică 4 decembrie în compania celor de la Poli Iaşi.
Partida dintre cele două echipe se va juca în sala sporturilor din incinta stadionului Municipal Călăraşi. În afară de acest aspect discutabil în sensul că CSM-ul nu joacă în Polivalentă, echipa Clubului Municipal nu mai are antrenor. Mircea Bedivan, tehnicianul care a pregătit [...]

Handbal / Liga Națională / Despărțire urâtă

decembrie 3, 2011

Dinamo Municipal Călăraşi a jucat ultimul meci din acest an pe terenul din Sala Polivalentă şi circa 600-650 de spectatori au sperat că va fi o despărţire frumoasă.
Şi aşa a fost o despărţire frumoasă pentru că echipa ne-a delectat cu victorii dintre cele mai savurate de spectatori, iar călărăşenii ştiu şi au înţeles că aşa [...]

Handbal / Liga Naţională / Ultima reprezentaţie din acest an

decembrie 2, 2011

Dinamo Călăraşi joacă ultimul meci din 2011 în compania celor de la Satu Mare.
Formaţia care activează în Liga Naţională, Dinamo Călăraşi va juca astăzi de la ora 18:00 în Sala Polivalentă cu CSM Satu Mare. Bucureştenii cu buletin de Călăraşi vor avea ocazia să câştige cele două puncte puse în joc şi să termine în [...]

Sondaj / De astăzi poţi vota în “Top Fotbal 2011″. Nominalizaţii s-au anunţat!

decembrie 1, 2011

La fel ca la finalul anului 2010, site-ul sportcalarasean.ro, cotidianul „Observator de Călăraşi” și de această dată postul de Radio-Stil FM vă invită şi în acest an, în perioada 1 – 30 decembrie să votaţi ramura de sport care v-a adus cea mai mare satisfacţie, sau deziluzie, precum şi conducătorii, sportivii, arbitrii de pe plan [...]

Fotbal / Liga 3 / Ionel Augustin: „Mi-a plăcut să lucrez în echipă, iar aici la Chirnogi am găsit acest spirit”

noiembrie 29, 2011

Victoria Chirnogi este una dintre surprizele Ligii 3, Seria 2.
Trupa pregătită de Ionel Augustin a terminat prima parte a campionatului pe locul 5, o poziţie la care nici cei mai înfocaţi suporteri ai acestei formaţii n-ar fi crezut că dintr-o echipă, care anul trecut se zbătea la retrogradare, a ajuns să facă senzaţie anul [...]

Alte sporturi / Concurs de biliard

noiembrie 29, 2011

Te pricepi la biliard? Vino la Clubul de biliard lângă autogara Orizont şi arată ce poţi.
Ai şansa să demonstrezi că eşti cel mai bun şi să câştigi premii în bani.
Pe 17 decembrie la Clubul de biliard se desfăşoară ediţia I!
Înscrierile se fac la sediul clubului până pe data de 15 decembrie sau la tel. [...]

Media / Stil FM, 8 ani de eter

noiembrie 28, 2011

Joi, 1 Decembrie, Stil FM împlineşte 8 ani de emisie. Ascultă şi începând cu ora 12:00 vei putea fi unul dintre câştigătorii multelor premii. Premii vor fi acordate şi participanţilor pe facebook. Fiţi pe fază-nu veţi regreta !!!

Liga 4/ Independenta - Gradistea 1-0/ Stan si Bran(dusa)

noiembrie 28, 2011

Sluga lui Dan Mircea s-a facut din nou de ras. De data aceasta, martor i-a fost Mircea Brandusa, cel mai exigent observator din Liga Tractoristilor.
Ca Daniel Stefan vrea sa inchida Subcolegiul Oltenita e putin probabil. In schimb, Gascanu are grija sa le dea ocazia oltenitenilor sa-si rupa singuri gatul. Seful CJA Calarasi isi permite sa [...]

Handbal / Divizia A / Program favorabil

noiembrie 26, 2011

Călărăşenii au un meci important duminică în Sala Polivalentă.
CSM Călăraşi are posibilitatea să obţină ,aximum de puncte în următoarele două etape care urmează. Primele puncte ar putea fi obţinute duminică, 27 noiembrie atunci când CSM Călăraşi va primi vizita celor de la Interhandbal Bucureşti. Oaspeţii vin cu gândul să strice calculele echipei cuplului Bedivan / [...]

Liga 3 / Jos pălăria pentru Chirnogi!

noiembrie 26, 2011

Victoria Chirnogi a terminat în primele 5 echipe din clasament.
În ultima etapă din tur, echipa pregătită de cuplul Augustin / Cristea a scos un egal, 0 – 0 cu Eolica Baia. „Am avut mulți accidentați și din această cauză am jucat ceva maislab. Dar… e bine și așa. Suntem pe obiectiv și vrem să rămânem [...]

Liga 4 / Mulţumim, domnule Caţaros!

noiembrie 26, 2011

Campionatul nostru judeţean, plin de pasiune şi sportivitate, a ajuns la finalul turului din sezonul 2011-2012.
În Liga 4, acolo unde se desfăşoară cel mai curat fotbal, echipele participante în spiritul sportului rege îşi desfăşoară activitatea în unul dintre cele mai pasionante campionate judeţene din România. Un fotbal despre care se știe că nu este corupt. [...]

Liga 3 / Dunărea - Rapid 0 - 1. Concluzia?

noiembrie 25, 2011

Când joci pe teren propriu şi ai primul şut pe spaţiul porţii adverse în min. 68, s-ar părea că nu mai e nimic de spus, concluziile fiind supărător de jenante.
Pe de altă parte, când ajungi pe buza prăpastiei, trebuie să te aştepţi că toate echipele cu care joci îşi vor programa punct (puncte) în [...]

Deces / A murit tatăl președintelui Constantin Sima

noiembrie 24, 2011

Aflăm cu multă părere de rău despre un deosebit necaz care a lovit familia preşedintelui clubului Dunărea Călăraşi, Constantin Sima - trecerea în nefiinţă a tatălui acestuia, Sotir Sima în vârstă de 94 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.
Ca oameni de sport, pe care fotbalul - cu bunele şi relele lui - ne-a [...]

Liga 3 / Avancronica meciului Dunărea - Rapid II / Derby-ul suferinţei

noiembrie 24, 2011

Jocurile oficiale între reprezentantele fotbalului din municipiul de la malul Borcei şi echipa feroviarilor bucureşteni încep cu ediţia de campionat 1956.
Pe “terenul vechi” Progresul Călăraşi urma să joace cu Locomotiva M.C.F. Bucureşti (numele actualului Rapid între anii 1950-1958). Era prima ediţie a Diviziei C de după 1945, iar cele 51 de formaţii erau împărţite [...]

Liga 3 / Avancronica meciului / Chirnogi - Eolica / Obiectiv îndeplinit

noiembrie 24, 2011

Antrenorul celor de la Chirnogi, Ionel Augustin, şi-a îndeplinit obiectivul propus la începutul acestui sezon.
Meci deosebit de interesant la Chirnogi între două echipe care ultimele două etape au plecat învinse de pe terenurile de joc şi care, acum în ultimul eşalon din tur, vor ca să-şi facă suporterii să zâmbească mulţumiţi. Pentru că suporterii celor [...]

Videos, Slideshows and Podcasts by Cincopa Wordpress Plugin