Costin Chiratcu, generalul de la Dragalina

Transmite mai departe:

Mort sau copt, bun sau rau, fotbalul calarasean starneste interes. Cu Liga Tractoristilor plecata in vacanta pana la 8 august, microbistii si oamenii de fotbal din judet isi cauta preocupari in aceasta perioada. Fiecare viseaza sau schiteaza un proiect pentru stagiunea viitoare, una la finalul careia campioana judeteana va promova direct in Liga a 3-a, in vreme ce la retrogradare va fi un adevarat macel. Patru echipa vor ajunge in Categoria Remorca si inca doua vor juca la baraj. Asta fara sa luam in calcul o intoarecere la judet a lui Inainte Modelu sau CSM Oltenita. Daca se va intampla lucru acesta, lupta pentru supravietuire va implica toate combatantele, astfel ca cine nu se va bate pentru titlu va avea de furca cu retrogradarea.

Cand exista presiune exista si spectacol. Vor exista intotdeauna unii care sa puna infrangerile pe seama arbitrilor. Nu vor lipsi niciodata cei care ii vor considera vinovatii pe altii, numai pe ei nu. Si tot asa. Fotbalul calarasean nu este nici mai prost si nici mai bun decat cel din alte judete. Ce se intampla in Calarasi se intalneste oriunde in tara asta. Peste tot exista decizii strambe sau arbitrii pusi pe capatuiala. Dar nicaieri nu mai exista meci de baraj pentru ultimul loc in Liga Tractoristilor intre Avatul Dor Marunt si Conpet Stefan cel Mare pe terenul de la Dragalina.

Borussia a reusit sa se impuna cu 4-1. S-ar zice un scor neverosimil, dar numai ca elevii lui Marius Milea au castigat, dar inca nu au scapat de retrogradare. “Gazarii” au introdus o contestatie pe motiv ca Dortmund ar fi folosit doi jucatori in conditii neregulamentare si astfel verdictul in ceea ce priveste echipa care va ocupa ultimul loc in editia viitoare a Ligii Tractoristilor va fi amanat pentru saptamana viitoare. La Calarasi nu mai este mai rau ca in alta parte, nu iti vine sa te minunezi de ceea ce se intampla. In fotbalul calarasean este exact ca in fotbalul mare. Totul se decide la Comisie. Exact ca in lumea buna, exact ca la televizor, unde nu conteaza cum se bate mingea, important este ceea ce decide TAS.

Meciul de la Dragalina a starnit interes. S-au adunat oameni de prin toate partile judetului la intalnirea dintre doua formatii modeste, care vor avea o viata aspra in Liga Tractoristilor in cazul in care primarii nu constientizeaza ca nu poti face fotbal cu burta goala. Victoria cu 4-1 a celor de la Dor Marunt a scos la iveala un jucator ce poate ajuta la reconstructia Avantului. Branza buna in burduf de caine, asta este Costin Chiratcu, un fotbalist plin de energie, cu vana si sange, cu un fin instinct al jocului si al strategiilor acestuia. A fost cel care a dat tonul, a deschis scorul si mai departe a fost omul care si-a condus echipa in lupta, ca un adevarat general. E dator sa spele imaginea comunei in care locuieste dupa ce el a fost cel care a sifonat-o cu numeroasele sale petreceri bahice, multe dintre ele illustrate pe YouTube.

Chiratcu ar fi putut ajunge sa joace un fotbal mai bun, la o echipa mai mare. S-a irosit din cauza faptului ca si-a imaginat ca e mai importanta clipa decat viitorul. In tinerete, ai capacitatea sa pui bazelele intregii stabilitati a vietii de mai tarziu. Odata cu varsta, trebuie sa-ti administrezi energia. Sa te mentii in forma. Oamenii ar trebui sa se mentina in forma. Sa consume hrana potrivita. Generalul de la Dragalina n-a facut asta. El a baut. Fotbalul l-a pedepsit pentru asta. Chefliul de la Dor Marunt s-a considerat invincibil, dar dintr-o data Dumnezeu l-a scuturat din rarunchi si l-a pus sa lupte pentru evitarea retrogradarii.

In partida de ieri, Chiratcu a plutit pe teren si a demonstrat ca la Avantul, de se va pune bazele unei echipe adevarate, el trebuie sa fie piatra de temelie. Nu este un perfect, dar fotbalul are fani din randul celor care provin din clasa muncitoare, carora, din anumite motive, le plac oamenii cu defecte. Jucatorii de fotbal te surprind intordeauna. Te pot surprinde prin nivelul de performanta la care se ridica si prin nivelurile la care se coboara. Ieri, jucatorul lui Dor Marunt a aratat ca are cap pentru jocul de pase si talent pentru orchestrare. S-a prezentat ca un servitor loial, mereu dispus sa intre in joc. Chiratcu nu va mai ajunge vreodata sa fac pasul spre lumea buna a fotbalului, dar la nivelul Ligii Tractoristilor poate fi jucator reprezentativ, gata oricand sa faca diferenta. Este atat de sclipitor cu pasele lungi incat este capabil sa nimereasca un fir de par de pe capul unui coechipier impins doar de o inclinatie naturala. Marius Milea are in echipa un lunetist de prima clasa. Un general de lupta, care a adus bucurie la Dor Marunt prin rezultatul de pe tabela de marcaj. Acest 4-1 din teren ar putea fi schimbat insa daca se va demonstra ca Borussia a trisat si trebuie trimisa in Categoria Remorca.

Oferim zi de zi cele mai multe stiri despre sportul calarasean. Comentarii acide, interviuri spumoase si detalii picante din viata echipelor locale sunt intalnite pe www.sportcalarasean.ro, singurul site dedicat exclusiv sportului local. Daca ti-a placut acest articol, da-ne un like pe Facebook!

 

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *