Singurul site dedicat exclusiv sportului local.
Citeste si

FCM Baia Mare s-a retras din Liga a 2-a

Echipa FCM Baia Mare a depus la Federaţia Română de Fotbal o înştiinţare prin care anunţă că se retrage din Liga a II-a, cu doar o zi înainte de startul competiţiei în care au rămas în acest moment 20 de formaţii.

FCM Baia Mare avea programată prima partidă din cadrul Ligii a II-a sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, cu Academica Clinceni. Liga a II-a a fost restructurată de către conducerea Federaţiei Române de Fotbal, fiind redusă la o singură serie de 22 de echipe, numai că în acest moment, după retragerea SC Bacău şi FCM Bacău, au rămas doar 20 de echipe.

Conducerea grupării băimărene a anunţat pe pagina de Facebook că echipa se retrage din Liga a II-a din cauza faptului că Primăria Baia Mare nu a fost de acord cu încheierea unui contract de închiriere a stadionului până la finalul sezonului, necesar pentru a fi depus la FRF.

Modificarea sistemului competiţional al Ligii a II-a la o singură serie a fost criticată la momentul luării deciziei de către conducătorii cluburilor care au afirmat că nu au disponibilităţi financiare pentru a acoperi costurile de deplasare mult mai mari decât în cazul în care s-ar fi păstrat două serii, Est şi Vest.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *