Dupa ce perioada acumularilor fizice a trecut conform planului gandit de catre Ionel Ganea, Dunarea Calarasi a trecut acum la etapa in care echipa trebuie sa-si consolideze relatiile de joc. Cele mai bune antrenamente in aceasta privinta sunt jocurile amicale.
Astazi, calarasenii au disputat prima partida de verificare din aceasta vara in compania unui adversar de Liga a 2-a. Intalnirea s-a desfasurat in deplasare, in compania celor de la FC Clinceni, o echipa fara pretentii la promovare, dar care a aratat un fotbal placut ochiului in prima repriza. Formatia ilfoveana a facut un presing sacaitor, a combinat rapid si s-a intrecut in ocazii.
Pentru Dunarea se anunta vremuri grele. Deja sunt jucatori care au fost in cantonament cu echipa, dar care nu vor mai ramane sub comanda lui Ionel Ganea. Dupa Iulian Raduta, nemultumit ca nu i s-a platit prima pentru promovare la finalul unui sezon in care a fost la echipa doar jumatate de campionat si a fost intre buturi la meciurile de trista amintire cu Tulcea si cu Metaloglobus, nici Apostol Muzac si Stefan Mardare nu mai fac parte din planurile gruparii calarasene.
Gruparea „galben-albastra” se afla acum in cautarea unui portar, a inca unui junior, a unui fundas central si a unui atacant. Cea mai arzatoare problema este cea a aparatorului. Panait se dovedeste ca nu este o solutie. La golul celor de la Clinceni s-a comportat cu un jalon. A fost depasit in viteza de catre adversarul direct, insa vina pentru reusita gazdelor nu ii apartine in totalitate. Dunarea a pierdut mingea la acea faza dupa o greseala a lui Preoteasa, jucator Under 19, folosit de catre Ganea ca mijlocas la inchidere. Mijlocasul venit de la Acamedia Hagi nu are o statura cu care sa impresioneze, iar cele mai multe preluari si le face inapoi, motiv pentru care este nevoit sa paseze de fiecare data cu fundasii.
Dunarea a inceput prost meciul. N-a avut puterea sa construiasca, incomodata fiind si de jocul agresiv al ilfovenilor. Prima repriza s-a incheiat fara ca pe poarta celor de la Clinceni sa fie expediat vreun sut. Singurele ocazii ale elevilor lui Ionel Ganea au venit abia spre finalul primului mitan, atunci cand Mircea Stefan, Saifeddine Alami si Alexandru Chebac au trimis alaturi. Golul gazdelor a venit dupa aceste ratari, contrar cursului jocului, insa punand in balanta modul in care s-au prezentat cele doua echipe pana atunci, rezultatul de 1-0 pentru Clinceni la pauza a fost perfect meritat.
Gabriel Popa a avut o zi buna, a avut cateva intervenii de mare portar, iar dorinta conducatorilor de a aduce inca un goal-keeper la echipaaltul decat Calin Tiut, este nejustificata. In repriza a doua, in poarta a intrat Calin Tiut, de la FC Botosani. Acesta nu a impresionat pentru simplul motiv ca nu a avut ce apara, dar s-a dovedit deficitar la jocul de picior. A trimis de doua ori mingea adversarilor. In schimb, iese foarte bine pe centrari, are o priza buna a balonului si nu e „mut”.
In prima repriza, singurul om care s-a remarcat in linia defensiva a fost Costica Bumbac. In schimb, Saveanu si Panait au fost mereu depasiti de situatie, in vreme ce Muresan n-a stralucit atata timp cat l-a avut coleg pe banda stanga pe fricosul Luca. Dunarea trebuie sa-si caute un fundas central puternic, motiv pentru care n-ar fi rau daca Mihai Popescu, de la Dinamo Bucuresti, ar fi abordat si convins sa accepte sa joace din nou la Calarasi. In Stefan cel Mare nu a prins nici macar banca de rezerve pana acum.
La mijlocul terenului, calarasenii au fost inexistenti. Bodo Kanda nu a primit mingea, dar nici nu s-a straduit prea tare sa intre in combinatii cu colegii sai, Preoteasa a fost inexistent, Chebac a vrut sa arate ca stie mai mult decat poate si nu i-a iesit nimic, iar Luca e bun doar la antrenamente. In atac, Ganea i-a titularizat pe Saifeddine Alami si Mircea Stefan. Nici unul dintre cei doi nu este atacant de meserie, ci doar om care sa joace in spatele unui varf clasic. Pe Mircea Stefan il stie toata lumea. Acum a fost din nou capitan de echipa. Decizie corecta. E bine ca banderola sa stea pe bratul unui calarasean. Alami e fotbalist foarte bun. De la distanta, parca e Ronaldinho, doar ca nu are inaltimea brazilianului. Loveste mingea senzational, doar ca nu are cu cine juca in acest moment. Face preluari spectaculoase, numai ca la inceputul jocului i-a lipsit pasa corecta ce ar fi trebuit sa urmeze.
Dupa primele 45 de minute, singurii oameni care au lasat o impresie buna au fost Popa si Bumbac. Primul i-a impiedicat pe ilfoveni sa ne umileasca, in vreme ce al doilea n-a fost altceva decat cel mai bun om al Dunarii. A jucat concentrat inca de la inceputul meciului si n-a iesit de pe teren nici macar in repriza a doua. Suceveanul are nevoie ca langa el sa joace un fundas bataios, nu Panait, care e lipsit de mobilitate si tot timpul visator.
La pauza, Ganea l-a scos pe Luca si l-a introdus pe Cioran, un jucator care in ultimele sase luni a stat pe bara. In iarna a fost dat afara de la Juventus Colentina, apoi si-a incercat norocul la echipa secunda a celor de la Concordia Chiajna, dar nu a ajuns sa mai joace nici macar pentru Gloria Popesti Leordeni in urma unei decizii luate de catre presedintele Petre Pasculea. Acum a incercat sa impresioneze, dar a fost inlocuit in ultimul sfert de ora cu Ionut Tudor - Tarzan, un junior curajos, de care o sa mai auzim. Sergiu Popescu a fost trimis si el in lupta de la pauza, in locul lui Alami, dar evolutia sa, in linia ofensiva, a fost una apatica. Cand a avut ocazia sa traga, a pasat, iar cand trebuia sa paseze, a trimis mingea la adversar.
Dintre jucatorii folositi in repriza a doua, Ionut Tenea, Marian Botea, Silviu Matei, Marian Zaharia si Valentin Alexandru au lasat o impresie foarte buna. Tenea ramane favorit pentru postul de titular. Stie sa stea in teren, paseaza tot timpul inainte, face risipa de efort si nu ezita sa puna osul. Se vede ca are deja experienta. Botea reprezinta in acest moment o solutie mult mai buna decat Panait pentru postul de fundas central, in vreme ce Matei a fost omul care a recuperat ca un robot orice balon care i-a trecut prin aria de actiune. Mai mult decat atat, n-a ezitat sa participe si la faza de constructie, reusind sa combine spectaculos cu oamenii din banda dreapta si cu coechipierii din atac. Intrarea lui Zaharia i-a permis lui Muresan sa-si arate calitatile. Jocul Dunarii a aratat foarte bine pe banda stanga atata timp cat cei doi jucatori au fost pe teren, insa a inceput sa scartaie dupa intrarea lui Mihut, junior care n-a gresit, dar care n-a avut aceeasi indrazneala ca a lui Muresan. Mihut s-a multumit sa-si faca treaba, fara sa participe si la faza ofensiva.
Valentin Alexandru a demonstrat ca este atacant. Are norocul specific celui ce joaca pe acest post. A recuperat o mingea la centrul terenului, a trimis catre un coechipier, numai ca acesta a pierdut balonul in urma unui duel cu un adversar, dar Alexandru a urmarit si a ajuns in situatie de 1 la 1 cu portarul Clinceniului si a inscris in minutul 54. Tot el putea aduce victoria Dunarii in finalul jocului, atunci cand a avut picior de bebelus tot dintr-o pozitie de singur cu goal-keeper-ul advers.
Pana la inceputul campionatului, Ionel Ganea va avea viata grea. Trebuie sa convinga cel putin trei jucatori de valoare sa vina la Calarasi. Cea mai mare problema o reprezinta fundasul central. Pentru atac se poate baza pe Valentin Alexandru, cu Mircea Stefan sau Saifeddine Alami langa el. Ca jucator Under 19, Tenea este cea mai buna solutie. Al doilea junior este greu de ales dintre Preoteasa, Saveanu, Tudor si Mihut. Asta pentru ca nici unul n-a rupt gura targului pana acum.
In jocul Dunarii de la Clinceni exista si parti bune. Sunt oameni din vechea garda pe care Ionel Ganea se poate baza. Este vorba de Popa, Bumbac, Chebac si Alexandru, adica axul central el echipei. Restul alearga acum dupa un post de titular, iar pentru a arata ca merita sa fie acolo au dat dovada de daruire cum rar s-a vazut vreodata la Calarasi. Desi la inceputul meciului arbitrul le-a cerut jucatorilor sa evite intrarile dure, calarasenii n-au ezitat sa apeleze la alunecari ori de cate ori au avut ocazie. Dunarea a jucat in deplasare ca o echipa ce era pe teren propriu.
Dunarea: Popa (’46 Tiut) - Saveanu (’53 Tenea), Panait (’63 Botea), Bumbac, Muresan (’78 Mihut) - Kanda (’66 Zaharia), Chebac (’62 Matei), Preoteasa (’80 Petre), Luca (’46 Cioran, ’78 I. Tudor) - Alami (’46 S. Popescu), M. Stefan (’52). Antrenor: Ionel Ganea.
Cu presedinte stefan care doar sa pacaleasca si runcu cu un tricou si o pereche de blugi 3sferturi,ne intoarcem in liga3.ganea e penibil ca antrenor,un fel de arsene wenger de calarasi,sincer sunt calarasean dar nu avem echipa si oameni capabili sa ne conduca