O scrisoare pierduta

Transmite mai departe:

Dunarea Calarasi activeaza in Liga a 3-a de 16 ani si a fost candva echipa fanion a judetului. La baza acestei titulaturi a stat faptul ca gruparea “galben-albastra” avea in lot doar jucatori din judet, care si-au dat viata pe teren pentru ca ajunge in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, in 1992, si pentru a promova in Liga a 2-a, in 1995. Acum, prioritatile clubului condus de catre Costica Stefan s-au schimbat.

Futsalul, un sport lipsit de popularitate la noi in tara, a luat fata fotbalului. Este o greseala! La nivelul judetului Calarasi nu exista o competitie de futsal, ci una de fotbal. E adevarat ca Dunarea joaca in Liga I si are ca obiectiv castigarea titlului de campioana in acest sezon, dar trebuie sa tinem cont si de traditia locului. Futsalul este un sport exotic pe Borcea. Proiectul coordonat de catre Cristi Ivanciu seamana cu ceea ce vrea sa faca OMV in tara noastra cu sariturile cu schiurile. Sunt doua sporturi frumoase, dar nu poti sa-i dai omului sa manance icre negre daca lui ii plac mititeii.

Dunarea Calarasi are nevoie de bani. Cei care vin de la autoritatile locale nu sunt suficienti, astfel ca oamenii din conducerea clubului au cerut in mod public sprijinul oamenilor de afaceri din judet. Intentia este una demna de apreciat, dar are sanse foarte mici de izbanda. Orice afacerist, orice brand, in momentul in care hotarate sa investeasca in sport intreaba care este expunerea de care va avea parte.

La futsal, multi dintre spectatori vin la Sala Polivalenta din obligatie, tribuna stadionului Ion Comsa nu gazduieste mai mult de 200 de spectatori la meciurile echipei de fotbal, in vreme ce la centrul de copii si juniori lucrurile abia incep sa se miste. Ca sa conteze mai mult pe “piata”, Dunarea trebuie sa se miste in planul imaginii, sa aplice reguli de marketing, care sa creasca popularitatea clubului la aceleasi cote pe care le-a atins imediat dupa Revolutie.

In scrisoarea de intentie publicata pe site-ul clubului calarasean, afaceristilor locali nu li se propune nimic concret. Faptul ca Dunarea sustine ca rezultatele din ultimii ani sunt multumitoare nu e tocmai bine din moment ce oamenii din fruntea gruparii “galben-albastre” vorbesc despre brand si responsabilitate fata de cei care asigura finantarea. Mai grav este ca potentialilor investitori li se vorbeste despre promovare in conditiile in care toata lumea stie ca acest lucru este imposibil de realizat din moment ce campania de transferari din aceasta vara nu se anunta una spectaculoasa.

Scrisoara publica adresata mediului de afaceri nu va avea nici un efect, iar impresia lasata de catre conducerea clubului calarasean este aceea ca au facut acest demers doar pentru a demonstra microbistilor ca nimanui din Calarasi nu ii pasa de fotbal. Toata lumea stia lucrul acesta, nu mai era nevoie de inca o confirmare. Ce nu spune nimeni este ca nici celor din administratia publica locala nu le place sportul rege. Daca s-au gasit bani pentru futsal ori pentru handbal e clar ca orasul de pe Borcea are posibilitati pentru a duce echipa de fotbal in Liga a 2-a. Dar nu se vrea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>