Primul festival de handbal pe plajă din România

Transmite mai departe:

Primul festival de handbal pe plajă din România va începe sâmbătă la Mamaia, după cum a anunțat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal. Competiția va dura două zile și va reuni în stațiunea de pe litoral mai multe echipe de handbal pe plajă, masculine și feminine.

Alexandru Dedu a precizat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că Federația română de specialitate dorește să acorde o importanță mare în viitor handbalului pe plajă. „Dorim să întărim prezența handbalului în spațiul public. În perioada dintre sezoanele competiționale dorim să alcătuim un program bogat, care să ne conducă în viitor la primul campionat național de handbal pe plajă din țara noastră”, a spus președinte FRH.

La întâlnirea cu jurnaliștii, Alexandru Dedu a precizat că este foarte mândru de ceea ce înseamnă handbalul românesc, toate echipele naționale masculine și feminine de seniori, tineret și juniori îndeplinindu-și obiectivele stabilite.

Alexandru Dedu a spus jurnaliștilor că se discută o prelungire a contractului cu antrenorul echipei naționale de handbal feminin, suedezul Tomas Ryde. La conferința de presă au participat Narcisa Lecușanu, director tehnic al naționalelor feminine, Sorin Toacsen, director tehnic al naționalelor masculine, și Lorand Balint, directorul de marketing al FRH.

Cu acest prilej, a fost prezentat noul echipament al echipelor reprezentative de seniori, la masculin și feminin. Culorile sunt roșu, galben și albastru. Pe tricouri sunt imprimate desene care prezintă stilizat capul lupului dacic și solzi de armură.

About The Author

Related posts

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *