Vladimir Marica, antrenorul care a promovat Dunărea în B și i-a avut coechipieri pe Mircea Lucescu și Mircea Sandu
Sport la Dunăre vă prezintă astăzi un nou episod din istoria clubului Dunărea.
Până la lansarea noii cărți: „Nouă decenii de fotbal pe malul Borcei„ aflăm povestea unui antrenor de renume care a avut o performanță unică la formația de pe malul Borcei. Vladimir Marica, tehnicianul care a promovat Dunărea în 1985 și care a avut o carieră de succes ca fotbalist.
Marica Vladimir s-a născut la 22 februarie 1949 în Bucureşti. A făcut primii paşi în fotbal la 12 ani (1961) la Şcoala Sportivă nr. 2 din capitală, dar datorită calităţilor pe care le avea şi care nu puteau fi omise de cei care căutau “comori” pentru fotbalul mare, în foarte scurt timp a trecut la Dinamo Bucureşti unde a jucat în perioada 1961 - 1966.
În acea perioadă, Dinamo Bucureşti era campioana României şi în echipă jucau: Uţu, Popa, Ivan, Nunweiller III, Nunweiller IV, Ştefan, V. Alexandru, I. Constantinescu, Petru Emil, Pârcălab, Frâţilă, Ene II, Târcovnicu, David, Varga, Unguroiu, Eftimie, Hajdu, Nunweiller VI, Mircea Lucescu.
Era greu pentru un tânăr jucător ca să pătrundă - sau să viseze că odată va reuşi - într-o asemenea pleiadă de internaţionali (mult timp naţionala ţării se confunda cu echipa clubului Dinamo). Aşa că, în anul 1966 se transferă la Ştiinţa Bucureşti (din 1967 va deveni Ploitehnica), concomitent cu fotbalul, va începe şi studiile superioare pe care le-a terminat devenind “economist”. Un sezon (1968/1969) va reveni în lotul echipei Dinamo Bucureşti, pentru ca în perioada 1969/1974 să joace la Politehnica Iaşi, echipă cu care a jucat două campionate în divizia A, apoi, în sezonul 1972/1973 în divizia B, promovând în divizia A la finalul acestui campionat împreună cu: Costaş, Pop, Romilă I, Ianul, Stoicescu, Sofian, Micloş, Romilă II, Simionş, Goleac, Costăchescu, Hanceriuc, Incze IV, Amarandei, Lupulescu, Dănilă, Moldovan, antrenorii echipei fiind: Constantin Laureanţiu şi Ion Marica. Deşi a mai jucat un an în divizia A, nu a apucat să se întâlnească cu Mihai Costea - ca jucători -, la plecarea lui de la Iaşi, Costea tomai venea. În perioada 1974/1977 va reveni la Sportul Studenţesc, unde avea coechipieri pe Mircea Sandu, Şerbănică, Speriatu. Iorgulecu. Cazan, Burchel, Bucurescu, Terheş ş.a. De remarcat că în această perioadă îl va avea corchipier pe Virguilică Bogatu cu care va juca în două meciuri: Sportul Studenţec - F.C. Baia Mare 8-1 şi F.C. Bihor Oradea - Sportul studenţesc 0 - 1.
În perioada 1977/1982 va juca la Progresul Vulcan Bucureşti cu care va promova în prima divizie. Pe atunci la Progresul jucau: Giron, Chivu, Dragu, Anghel, Gh. Ştefan, Săndoi, A. Moldovan, Iordache, Mihalache, Dumitru, Nignea, Petre, Tevi, Ciugarin ş.a.
Ultima parte a activităţii de jucător o va avea la Petrolul Ploieşti (1982/1984), după revenirea echipei prahovene în divizia A, la finalul ediţiei de campionat 1981/1982. În toată activitatea lui ca jucător a avut o ţinută sportivă exemplară. În cei 23 de ani de fotbal de performanţă nu a fost niciodată eliminat, nu a fost niciodată suspendat de Comisiile F.R.F. sau de conducerile cluburilor. Este Maestru al Sportului.
Fotbalist cerebral, a îndeplinit la toate echipele pe la care a jucat rolul conducătorului de joc, remarcându-se prin acurateţea execuţiilor tehnice.
Experienţa lui de antrenor performant, cunoaşte un singur club: Dunărea Călăraşi unde a activat un an, a luat echipa distrusă - mai ales moral - după retrogradare (la trminarea campionatului 1983/1984) şi a readus-o în divizia B la finalul ediţiei 1984/1985.
Ca antrenor avea un stil de luru “feroce” în aparenţă, dar unanim admis de jucători prin apropiere sufletească, prin înţelegerea intrinsecă a “spiritului de echipă”. S-a bazat îndeosebi pe jucătorii tineri (Farin, Borcan, Isacov, Nicolae Valentin, Savu, Ţuţuianu, Gh. Vlase ş.a.), dar şi pe experienţa unor fotbalişti consacrati ca Filimon, C. Ştefan, Catană, Voicu, Pană, Bogatu, Mihăilă ş.a., reuşind prin felul lui de a lucra să anuleze conflictul, inevitabil, dintre generaţii în folosul ECHIPEI. O “echipă” în care a fost parte intrinsecă. Iată de ce, şi astăzi despre Vladimir Marica se vorbeşte cu respect, dar şi cu o undă de regret că activitatea lui la Călăraşi a fost atât de scurtă. După plecarea de la Călăraşi, a antrenat un sezon pe Gloria Bistriţa în divizia B, apoi a părăsit legal ţara, stabilindu-se în Suedia, unde este şi în prezent, alături de aleasa inimii, poeta şi ziarista călărăşancă, Denise Gonciu.
Ca antrenor, s-a ocupat de echipa naţională feminină de fotbal, de echipele naţio-nale de juniori, fiind consilier la federaţia suedeză de fotbal.