Juniori / Virgil Bogatu: “Avem condiţii foarte bune la Prefab şi vrem să reprezentăm acest judeţ cu fruntea sus”
Selecţionata judeţeană “U16″ antrenată de Virgil Bogatu a pierdut etapa trecută în cadrul Campionatului Regional la Ialomiţa, scor 2 - 4.
Invitat în emisiunea “Sport la Dunăre”, difuzată de Radio Voces Campi, în fiecare luni, de la ora 18:15, Virgil Bogatu a afirmat faptul că echipa sa a fost aproape de un rezultat bun în ciuda eşecului.
“Este un scor nemeritat. Am reuşit să marcăm primii, dar nu am reuşit să menţinem rezultatul favorabil de partea noastră. Am avut foarte multe ocazii, dar şi ghinion. Până la urmă aşa este la fotbal, dar pot să spun că aceşti copii merită sprijiniţi în continuare. Avem condiţii foarte bune la Prefab şi vrem să reprezentăm acest judeţ cu fruntea sus. Sperăm să ne calificăm mai departe şi vrem ca prin ceea ce ne-a dăruit domnul preşedinte Marian Petre Miluţ noi să-i dăm o satisfacţie sufletească”, a afirmat Virgil Bogatu. Următorul meci pentru selecţionata “U16″ va avea loc duminică, pe stadionul Prefab din comuna Modelu, în compania celor de la Brăila.
“Rezultatele de până acum sunt foarte bune”
În ceea ce priveşte adversarele echipei noastre, Virgil Bogatu spune că sunt formaţii destul de bune. “Rezultatele de până acum sunt foarte bune, ţinând cont de faptul că celelalte echipe din seria noastră au loturi de jucători care se antrenează de 3-4 ani, pe când la noi sunt fotbalişti din judeţ de la echipele care participă în campionatul Ligii a IV-a. Constanţa, Galaţi şi Ialomiţa au echipe bune, mai puţin cea din Tulcea, care şi ea la rândul ei s-a confruntat cu probleme pe care le avem şi noi. Trebuie să umble prin tot judeţul la fel ca şi noi pentru a selecţiona aceşti copii. O parte dintre conducători nu prea agreează ideea de a-i lăsa pe aceşti copii la selecţionată. Mai repede îi ţin la echipele lor pentru comunele de unde sunt. Mă aşteptam la mai multă susţinere din partea unora”, a mai spus Bogatu.
“La Chirnogi e dezastru”
Fost antrenor al echipei de pe malul Borcei, Bogatu a făcut şi o scurtă analiză a celor trei formaţii Dunărea, Ulmu şi Chirnogi, care activează în Liga a III-a. “Jucătorii au înţeles ce înseamnă echipa Dunărea şi asta se vede în rezultate. Situaţia din clasament le recomandă să stea acolo şi pot emite pretenţii la mai mult. Îmi pare rău, dar la Chirnogi e dezastru. Este o formaţie cu tradiţie, dar ar trebui o organizare mai intensă şi apoi să pornească la treabă. Aşa să cumperi loc şi apoi să retrogradezi, este urât. Ulmu a jucat un an de zile la Liga IV-a în condiţii bune, a promovat la baraj şi când ne aşteptam să mergem pe stadion la Ulmu să vedem meciurile acestei echipe, ne-am trezit că trebuie să mergem la Bucureşti din anumite condiţii. E păcat să porţi numele unei comune şi să joci în altă localitate“, a mai spus Virgil Bogatu.