Marius Dumitrescu n-are buget, dar foloseşte maşina instituţiei în interes propriu
Azi, la ora 13:.55 autoturismul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport (DJTS) Călăraşi, CL-03-NCB, condus de Marius Dumitrescu, se afla în faţa unei instituţii de asigurări şi spre nenorocul lui a fost reperat de reporterii “Observator de Călăraşi”.
Ce face un bugetar în timpul serviciului? Cum se risipesc banii publici pe timp de criză? Ne arată directorul DJTS Călăraşi, Marius Dumitrescu, care, în timpul serviciului şi pe banii instituţiei, îşi plimbă familia prin oraş. Omul nu pare a fi deranjat că-şi rezolvă problemele personale în timpul serviciului, pentru care este plătit din banii contribuabililor. Isprava a fost fotografiată azi în jurul ore 13:55, în zona poştei vechi, acolo de unde Dumitrescu şi-a luat mama pentru a o duce acasă, folosind maşina instituţiei aşa cum crede de cuviinţă.
“Nu avem buget”
Marius Dumitrescu, bugetarul care s-a gândit că maşina DJTS-ului poate fi utilizată şi în interes personal, are două instituţii. Se plimbă degeaba cu maşina instituţiei între două birouri, fostul sediu al Direcţiei de Tineret şi actualul sediu al DJTS. Întrebat care este starea actuală a sportului local şi ce activităţi sportive se află în calendarul instituţiei, “interimarul” Dumitrescu ne-a băgat în ceaţă declarând că: “Nu putem să facem nicio acţiune pentru că nu avem buget… Dar sunt la sediu dacă vreţi să vorbiţi cu mine. Nu la DJS la DTS… vă mai pot fi de folos cu ceva?”. Funcţia pe care o ocupă Dumitrescu este prea mare ca el să o folosească.
E interimar
Ce poate face politica atunci când în jurul celor care iau anumite decizii se învârt nişte personaje care nu au nicio legătură cu sportul şi beneficiază la un moment dat de pe urma lui. PDL-istul Dumitrescu stă pe scaunul de director al DJTS-ului în calitate de interimar. El îşi ia leafa ca bugetar în cadrul acestei instituţii şi intră în rândul celor care ştiu să “înşele” statul pe timp de criză. Activitatea DJTS-ului e la pământ. Sportivii nu pot participa la marile întreceri din lipsă de fonduri. Ei nu sunt susţinuţi la Călăraşi şi nici apreciaţi pentru ceea ce fac. Un dublu campion european la box şi alţi sportivi care au obţinut rezultate de excepţie nu pot fi ţinuţi la Călăraşi din cauza unor “nulităţi” care conduc sportul local ca acest “exemplar”, Marius Dumitrescu. Paradoxul este că Dumitrescu se pregăteşte acum să dea concurs pe postul de director al DJTS-ului. Îi urăm succes!
Hey, I can’t view your site properly within Opera, I actually hope you look into fixing this.