Liga 3 / Victoria moare… dar nu se predă
Pentru care dintre cele două echipe VIITORUL va “suna” mai bine?
Noi ne-am bucura pentru echipa călărăşeană, dar fotbalul se joacă pe goluri, iar filozofia lui e foarte simplă: “câştigă meciul cel care înscrie cu un gol mai mult decăt adversarul”.
Nu este suficient să deschizi scorul - cum a făcut-o A. Ungureanu la Videle, nu e suficient să ai 1-1 la pauză pentru a pierde apoi, net, pe final de meci pe fondul dispariţiei concentrării, deconectare care apare descurajant atunci când adversarul conduce pe tabela de marcaj şi, în pofida eforturilor, rezultatul nu poate fi modificat. S-a pierdut o luptă, dar “războiul” continuă şi atâta timp cât sunt şanse reale de evitare a retrogradării, orice abandon este condamnabil.
În aceeaşi etapă, oaspeţii din Domneşti au învins cu 2-1 C.S.O. Plopeni, unul din goluri fiind marcat de Vali Bădoi.
Echipa din Domneşti a apărut la 15 iulie 2010. Atunci Viscofil Popeşti Leordeni a devenit Viitorul Domneşti, antrenorii echipei fiind Alexandru Pavel principal şi Cristian Toma secund. La lotul echipei s-au adăugat Vali Bădoi (35 ani) care şi-a stabilit domiciliul în judeţul Ilfov şi Mugur Bolohan, care a declarat: “La Domneşti mi-am făcut o casă şi oamenii din localitate m-au solicitat să le dau o mână de ajutor. Pe viitor mi-am propus să îmbrăţişez cariera de antrenor şi deja am început să lucrez cu două grupe de copii la o şcoală privată de fotbal în Bucureşti”.
Înaintea acestei partide, gazdele ocupă locul 15 cu 13 puncte şi “-14 adevăr”, iar oaspeţii, locul 8, cu 25 puncte şi “-2 adevăr”.
Defalcat pe jocuri acasă/deplasare:
VIITORUL CHIRNOGI 9 3 3 3 6-12 12 -15
VIITORUL DOMNEŞTI 9 3 0 6 6-13 9
Cele 3 victorii ale echipei din Domneşti au fost obţinute cu acelaşi scor: 1-0 la Mihăileşti, Baloteşti şi Plopeni.
În meciul tur a fost 2-1 pentru echipa din Domneşti, în contul chirnogenilor, Ciochină înscriind un autogol în min. 68 şi scorul devenind - atunci - 1-1, victoria gazdelor fiind adusă de acelaşi Ciochină în min. 79, din penalty.
Victoria Chirnogi este în revenire de formă, iar antrenamentele prof. Cristea încep să dea roade. Meciul poate fi câştigat de Mincu & Co dacă vor fi convinşi că partida durează 90 de minute, că fiecare dintre aceste minute poate aduce fericirea, iar fotbalul răsplăteşte totdeauna pe cei care luptă şi nu cedează până la final.
Echipa din Chirnogi nu mai are nimic de pierdut, ci numai de câştigat. Iar dacă lecturăm etapele viitoare … victoria din acest joc devine vitală.