Dinamo, victorie mare in grupele Cupei EHF

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, formaţia daneză Aalborg Handball, cu scorul de 28-25 (17-12), în cea de-a patra partidă din grupa A a Cupei EHF.
Marcatorii echipei Dinamo au fost Vrankovici 8 goluri, Şandru 7, Ragot 6, Asoltanei 2, Mironescu 2, Băluţ 2, Mocanu 1 gol, iar pentru Aalborg s-au remarcat Larsen 6, Tvedten 5, Berggren 5 reuşite. În urma rezultatului, Dinamo are 5 puncte, pe locul 2, iar Aalborg, cu un punct, ocupă locul 4.
Duminică este programat şi al doilea meci din grupa A, între Fraikin BM Granollers (Spania, 2 puncte) şi SC Magdeburg (Germania, 6 puncte). În primele trei partide din grupă, Dinamo a obţinut o victorie, în deplasare, cu Fraikin, scor 29-28, o înfrângere, pe teren propriu, cu SC Magdeburg, scor 33-34, şi o remiză, cu Aalborg, tot pe teren propriu, scor 28-28.
Echipa antrenată de Eliodor Voica va avea în continuare următorul program în grupa A: cu Fraikin (20 martie, pe teren propriu) şi cu Magdeburg (27 martie, în deplasare). Primele două clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în sferturile de finală. În grupa D a competiţiei evoluează şi CSM Bucureşti, care a fost învinsă, tot sâmbătă, în deplasare, de suedezii de la Ystads, scor 29-28.
Related Posts
About Sorin Anghel

Cautare…
Contact
Articole recente
- L-a scuipat pe Virgil Valeanu si a fost suspendat sase luni martie 22, 2016
- Derby la dublu martie 22, 2016
- Imaginea zilei martie 22, 2016
- Ce pericol o paste pe Dunarea Calarasi in etapa de maine martie 22, 2016
- Ce jucatori vor fi titulari in meciul de miercuri, cu Braila martie 21, 2016
Comentarii recente